17.8 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSpecialPrins in hatisul actelor si al intereselor, boxul e gata de alegeri

Prins in hatisul actelor si al intereselor, boxul e gata de alegeri

Boxul romanesc a reintrat in zodia contestarilor si a scandalului odata cu decizia justitiei de a anula Adunarea Generala din noiembrie 2004 ce il inscaunase pe Rudel Obreja presedinte al Federatiei. Patroana clubului Star Lai, Stela Gavrila, si fostul vicepresedinte al FR de Box la data alegerilor de acum doi ani, Viorel Zamfir, au contestat atunci dreptul lui Rudel Obreja de a candida la functia de presedinte, invocand o prevedere regulamentara care nu mai permitea persoanelor din Biroul Federal care demisioneaza sa candideze din nou. Or, in 2002, Rudel Obreja, alaturi de Francisc Vastag, Bogdan Stoicescu si Adrian Fetecau, demisionasera in bloc de la conducerea federatiei in urma unui diferend cu fostul presedinte Iosif Armas.
Hotararea tribunalului i-a reasezat pe Rudel Obreja si pe cei doi contestatari la masa tratativelor pentru organizarea unor noi alegeri, mai ales ca Agentia Nationala de Sport amenintase cu nealocarea bugetului pentru box pe anul 2007. „Ne-am inteles cu domnul Zamfir si cu reprezentantul ANS, Mihai Capatana, si vom organiza alegeri pe 28 ianuarie 2007. Biroul Federal care se va intruni azi are datoria sa valideze data, altfel este pusa in pericol finantarea boxului. Adversarii mei ar fi vrut alegeri in martie sau aprilie ca sa conduca ei, dar ANS are nevoie de o conducere aleasa legal cu care sa discute atunci cand se stabileste bugetul”, ne-a declarat Rudel Obreja.
Viorel Zamfir, vicepresedintele FR de Box pana in noiembrie 2004, nu accepta insa ca puterea sa ramana tot in mana lui Obreja. „Nu mi se pare normal ca tot Obreja sa conduca pana la alegeri. El nici nu ar trebui sa mai candideze”, afirma Zamfir.

Rudel Obreja: „N-am nicio emotie la alegeri”

Obreja spune ca va candida din nou la presedintia forului pugilistic roman, bazandu-se pe faptul ca Adunarea Generala din 1 martie 2006 a abrogat prevederea din statut ce stipula ca orice membru al Biroului Federal care isi da demisia nu mai are dreptul sa candideze niciodata. „Totul este legal, nu trebuie sa mai propun nicio modificare a regulamentului pentru a putea candida. De fapt, acest alineat din statut a fost eliminat inca din noiembrie 2004, dar secretarul care trebuia sa faca proces-verbal de constatare a uitat si l-a trecut doar mai tarziu cu pixul. Eu n-am stiut acest lucru la momentul respectiv, altfel nu se mai ajungea aici”, ne-a explicat Obreja.
Batalia pentru scaunul de presedinte al Federatiei Romane de Box este privita cu detasare de Rudel Obreja. „N-am nicio emotie la alegeri. Oamenii din box ma cunosc, stiu ce am facut pentru acest sport. Nu am de ce sa ma tem. Totusi, sunt constient ca nu am venit in conducerea boxului ca sa raman pe viata. Deocamdata insa nu-mi fac probleme”, a incheiat Rudel Obreja.

Cele mai citite

România, printre ultimele în UE la colectarea deșeurilor electronice: doar 31,7% reciclate în 2021, față de ținta de 65%

România s-a clasat în 2021 printre ultimele țări din UE în ceea ce privește colectarea deșeurilor din echipamente electrice și electronice (DEEE), cu un...

Minerii amenință cu proteste și declanșarea grevei generale din cauza legii pensiilor

Reprezentanții Federației Naționale Mine Energie intenționează să sesizeze Guvernul României cu privire la declanșarea unui conflict de muncă, care va fi urmat de acțiuni...

MAE: Avertizare de călătorie pentru Ungaria

Restricţiile vor fi aplicate de autorităţile ungare pe fondul temerilor cu privire la creşterea semnificativă a debitului Dunării în zilele următoare În contextul inundaţiilor recente,...
Ultima oră
Pe aceeași temă