7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialPrincipele Ordinului de Malta va vizita România, la invitaţia lui Băsescu

Principele Ordinului de Malta va vizita România, la invitaţia lui Băsescu

Principele şi Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar de Malta, Matthew Festing, va vizita România în perioada 7-12 iunie,la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu, informează Preşedinţia, citată de NewsIn.

Cu prilejul vizitei, vor avea loc convorbiri oficiale cu preşedintele României, cu accent pe dezvoltarea proiectelor comune de cooperare. Întrevederea va prilejui totodată un schimb de opinii asupra celor mai recente evoluţii de pe scena internaţională şi va fi urmată de o declaraţie de presă comună a celor doi înalţi oficiali, se arată în comunicatul Preşedinţiei.

Programul vizitei cuprinde o întâlnire a Marelui Maestru al Ordinului Suveran Militar de Malta cu primul-ministru al României, precum şi întrevederi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.

Traian Băsescu a efectuat la rândul său o vizită oficială la Ordinul Suveran Militar de Malta în septembrie 2008, întâlnindu-se cu Principele Fra Matthew Festing. Cu această ocazie, preşedintelui i-a conferit Marelui Maestru Ordinul „Steaua Romaniei” în grad de Colan primind din partea acestuia Colanul Ordinului de Merit, „Il Collare Dell Smom”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă