Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Eforie Nord va deveni prima unitate balneară din zona Dobrogei care va utiliza energia regenerabilă în procedurile de tratament.
Sanatoriul Efosan, cum este cunoscut în rân-durile turiştilor şi pacienţilor Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Eforie Nord, va reveni în curând pe piaţa internaţională. Aproape dispărut din oferta agenţiilor de turism în urmă cu şapte ani, o dată cu închiderea hotelurilor aparţinând SC Steaua de Mare, Efosan va fi complet reabilitat şi modernizat în conformitate cu standardele occidentale. „Am finalizat proiectul tehnic pentru Ambulatoriul 1, iar în perioada următoare vom definitiva documentaţia pentru Ambulatoriul 2. Este vorba despre două proiecte separate, care au o valoate totală de 35 milioane euro, cu TVA. Fondurile europene vor fi accesate în parteneriat cu autoritatea locală din Eforie”, a precizat doctorul Aurelian Ivaşcu, managerul unităţii sanitare.
Tratament cu… energie solară
Cea mai interesantă componentă a proiectului de reabilitare priveşte sistemul de încălzire pe timp de iarnă a sanatoriului. Potrivit managerului, vor fi reabilitate complet bazele de tratament, procedându-se inclusiv la schimbarea instalaţiilor de încălzire vechi de 40 de ani şi dotarea cu aparatură nouă. Unitatea a fost dată în folosinţă prin anii ’70 şi de atunci până în prezent nu a beneficiat de reparaţii capitale, deşi acestea s-ar fi impus încă din anul 1990. Din această cauză, în extrasezon piscina, precum şi restul compartimentelor bazei de tratament necesită costuri foarte mari pentru a fi încălzite. Proiectul prevede montarea câtorva sute de panouri solare, care vor rezolva problema încălzirii.
„Cu acest sistem vor încălzi inclusiv apa din bazinele de tratament”, a explicat managerul Efosan, care a adăugat că sistemul de celule fotovoltaice va fi dublat de echipamente convenţionale de încălzire, care vor intra în funcţiune atunci când situaţia o va impune. De asemenea, vor fi inlocuite toate suprafeţele vitrate ale unităţii sanitare, conform ultimelor soluţii din domeniu. La finalizarea programului, bazele de tratament Efosan îşi vor redeschide porţile pentru turiştii străini. În prezent, la sanatoriul din Eforie se tratează aproape 400 de străini în fiecare vară, în timp ce în 1985 unitatea a primit peste 10.500 de pacienţi din străinătate.
Triţă Făniţă a falimentat turismul balnear
Aşa cum am menţionat mai sus, declinul Efosan a început în urmă cu şapte ani, o dată cu închiderea celor trei hoteluri în care se cazau turiştii veniţi la tratament: Steaua de Mare, Delfinul şi Meduza. Acestea sunt legate de Efosan prin tuneluri special construite pentru ca pacienţii să se poată deplasa din hotel spre baza de tratament şi invers fără să iasă afară. În aceste condiţii, îndepând cu 2004, unitatea îşi închide porţile o dată cu venirea anotimpului rece pentru că, pe de-o parte, instalaţia de încălzire a bazei de tratament consumă prea mult şi nu este eficientă pe timpul iernii, iar pe de alta, la sanatoriu nu pot fi cazaţi turiştii care veneau în trecut la tratament şi stăteau în cele trei hoteluri. Pierderile pe care le înregistrează unitatea în fiecare an din cauza acestui fapt se ridică la 2 milioane de euro.
În prezent, societatea Steaua de Mare se află sub administrarea unui lichidator, care, după ce a încercat, timid, să vândă hotelurile, a abandonat această modalitate prin care ar fi putut plăti datoriile de aproape jumătate de milion de lei pe care le înregistrează societatea. Complexul „Steaua de Mare” este proprietatea grupului de firme controlat de fostul deputat PSD Triţă Faniţă şi a fost sechestrat de bănci şi Administraţia Financiară.