Un bust de bronz al poetului Adrian Păunescu, primul dedicat acestuia, a fost dezvelit marţi pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, în prezenţa a peste două sute de persoane, localnici, autorităţi şi participanţi la Congresul Spiritualităţii Româneşti, manifestare al cărui preşedinte a fost în ultimii ani.
Creaţie a sculptorului Romi Adam, bustul, care a fost sfinţit de arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, ÎPS Andrei, se află la doar câţiva metri de un monument dezvelit exact în urmă cu un an, în prezenţa lui Adrian Păunescu, şi care-l reprezintă pe Grigore Vieru. După cum remarcă Agerpres, ambii s-au aflat mereu la Alba Iulia în ultimii ani ai vieţii lor în preajma şi de Ziua Naţională a României, ca participanţi la Congresul Spiritualităţii Româneşti. Printre cei prezenţi la eveniment s-a aflat şi deputatul Victor Socaciu, fost membru al Cenaclului Flacăra, care a arătat că poate că ar fi momentul să ne bucurăm pentru comoara pe care a lăsat-o poetul naţional Adrian Păunescu. Tot cu acest prilej a fost lansată şi revista „Alba Iulia – in memoriam Adrian Păunescu”, editată de Consiliul Judeţean Alba.
La iniţiativa Primăriei municipiului Alba Iulia, miercuri, 1 Decembrie, va avea loc un spectacol de muzică şi poezie, intitulat „Din nou împreună”, susţinut de foşti membrii ai Cenaclului Flacăra – Vasile Şeicaru, Victor Socaciu, Mircea Vintilă, George Nicolescu, Alexandru Zărnescu, Cristian Buică, Alexandru Ivaniţchi, Florin Săsărman, Vali Şerban şi Cătălin Stepa, împreună cu preotul Doru Gheaja.