19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPrimele măsuri împotriva poliomielitei, în România

Primele măsuri împotriva poliomielitei, în România

 Autorităţile sanitare sucevene au luat măsuri pentru vaccinarea antipoliomielitică, inclusiv în Centrul pentru solicitanţii de azil din Rădăuţi, informează Mediafax.

Măsura a fost luată în contextul înregistrării unor cazuri de poliomielită în state ale Orientului şi în Ucraina.

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Cătălina Zorescu, a declarat, joi, că DSP este în alertă de doi ani pentru cazurile de poliomielită din statele Orientului, şi că au fost luate măsuri de asigurare a vaccinării antipoliomielitice, inclusiv în Centrul pentru solicitanţii de azil din Rădăuţi.

Potrivit sursei citate, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile a anunţat, la începutul lunii septembrie, că în sistemul de alertă rapidă au fost transmise informaţii cu privire la confirmarea în sud-vestul Ucrainei a două cazuri de poliomielită, unul înregistrat la sfârşitul lunii iunie, iar al doilea în prima decadă a lunii iulie.

Medicul epidemiolog sucevean a precizat că în adresa transmisă se arată că, urmare a situaţiei apărute la graniţa României, sunt recomandate mai multe măsuri care vizează întărirea supravegherii acestei boli, asigurarea vaccinării antipoliomielitice prin vaccinarea copiilor cu VPI, conform schemei naţionale de vaccinare, precum şi recuperarea copiilor cu vârste cuprinse între un an şi cinci ani, cu mai puţin de trei doze de vaccin poliomielitic, mai ales în comunităţile considerate la risc.

Directorul adjunct al DSP Suceava a adăugat că instituţia strânge date privind situaţia copiilor incomplet vaccinaţi în vederea administrării dozelor de vaccin împotriva poliomielitei până la completarea schemei recomandate la nivel naţional şi a menţionat că există doze de vaccin VPI care vor fi repartizate medicilor de familie, în funcţie de numărul copiilor incomplet vaccinaţi, pentru administrarea dozelor necesare.

Totodată, lunar, vor continua să fie prelevate probe de apă din staţiile de epurare din judeţul Suceava, a mai spus Zorescu.

Ea a precizat că a transmis deja medicilor de familie adrese în care se recomandă să acorde o atenţie deosebită acestei probleme, având în vedere apropiata reîncepere a anului şcolar.

Potrivit lui Zorescu, DSP Suceava face de doi ani campania de recuperare a copiilor incomplet vaccinaţi.

„Ca judeţ de graniţă, având graniţă comună cu Ucraina, pentru noi nu este o noutate, fiind în alertă de doi ani pentru cazurile de poliomielită din statele Orientului”, a explicat directorul adjunct al DSP Suceava.

Zorescu a mai declarat că DSP Suceava are o colaborare foarte bună cu Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru solicitanţii de azil din Rădăuţi, iar Compartimentul Teritorial de Sănătate Publică Rădăuţi dispune de un stoc tampon de vaccin VPI pentru vaccinarea persoanelor cu statut de refugiat sau azilant aflate în acest centru în cazul în care nu au fost vaccinate împotriva poliomielitei când au părăsit ţara de origine sau altă ţară de tranzit.

Ministerul Afacerilor Externe anunță că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a transmis că problema răspândirii virusurilor poliomielitei constituie urgenţă de sănătate publică de importanţă internațională, recomandând vaccinarea celor care călătoresc în Afganistan, Irak, Israel, Siria sau Ucraina.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, OMS a emis o recomandare de vaccinare (cel puţin pentru următoarele 12 luni) cu o doză de vaccin polio inactiv (VPI) a tuturor persoanelor care călătoresc pe termen scurt sau lung în Afganistan, Camerun, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Irak, Israel, Madagascar, Mali, Nigeria, Pakistan, Somalia, Siria şi Ucraina.

Luni, Victor Olsavszky, reprezentantul pentru România al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a declarat că cele două cazuri de poliomielită depistate recent în Ucraina sunt rezultatul scăderii drastice a vaccinării, fiind cauzate de virusul vaccinal, şi nu de cel sălbatic.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă