Echipa de pe litoral a pierdut la limită cu Croaţia Zagreb şi a cedat în faţa celor de la Vive Kielce, la cinci goluri diferenţă.
Pregătirea pentru noul sezon competiţional continuă pentru campioana HCM Constanţa. Echipa de pe litoral se află în Polonia pentru a participa la un puternic turneu amical. După ce a câştigat două astfel de întreceri în România, gruparea de la malul mării a trecut graniţele pentru a se testa în compania unor adversari mult mai puternici.
HCM participă la Echo Kielce Cup 2011, competiţie la care mai participă Croaţia Zagreb, Vive Kielce şi Vardar Skopje.Prima adversară a constănţenilor la turneul din Polonia a fost Croaţia Zagreb, echipă împotriva căreia HCM a evoluat şi în sezonul trecut al Ligii Campionilor. La competiţia poloneză, croaţii au reuşit să se impună la limită, scor 25-24.
A urmat partida în compania formaţiei organizatoare, Vive Targi Kielce. După o primă repriză în care s-au aflat la conducere, la pauză rezultatul fiind 15-14 pentru constănţeni, partea a doua a aparţinut gazdelor. Echipa poloneză a reuşit să preia conducerea şi în cele din urmă să încheie învingătoare, scor 32-27.
Acestea sunt primele înfrângeri suferite de echipa de pe litoral în actuala campanie de pregătire. Finalul acesteia va avea loc săptămâna viitoare, când se va da startul noului sezon competiţional. Prima întrecere oficială, Supercupa României, va avea loc la Constanţa. La întrecere participă primele patru echipe din clasamentul ediţiei trecute de campionat. În semifinale, HCM va juca împotriva celor de la HC UCM Caraş-Severin, pe 2 septembrie.