„Primăvara arabă”, această vastă mişcare de protest care bulversează lumea arabă s-ar putea transforma în „iarna iraniană”, a avertizat premierul israelian Benjamin Netanyahu, într-un interviu acordat în exclusivitate AFP. citat de Mediafax.
„Este posibil ca primăvara arabă să se transforme în iarna iraniană”, a avertizat Netanyahu, întrebat în legătură cu revoltele care au afectat lumea arabă, în cadrul unui interviu acordat la sfârşitul săptămânii în reşedinţa sa oficială din Ierusalim.
„Ceea ce sperăm să vedem este primăvara europeană din 1989”, a adăugat premierul de dreapta, referindu-se la căderea pe cât de rapidă, pe atât de spectaculoasă, a sistemului comunist totalitar la sfârşitul anilor ’80 în Europa de Est.
Dar, a subliniat el, există temeri că evenimentele din Orientul Mijlociu ar putea fi exploatate de Teheran şi că s-ar putea repeta revoluţia islamică din 1979 din Iran.
De la începutul revoltelor arabe, liderii israelieni agită spectrul unui scenariu „după modelul iranian”, la încheierea căruia organizaţiile aliate sau apropiate regimului de la Teheran profită de situaţie pentru a obţine puterea sau a exercita o influenţă majoră.
„În perioadă de haos, o grupare islamistă organizată poate să obţină controlul asupra statului. Aşa s-a întâmplat în Iran şi aşa s-ar putea întâmpla şi în altă parte”, a argumentat recent Netanyahu.
Israelul consideră în prezent că Iranul – care anticipează periodic dispariţia sa şi susţine mişcările libaneză Hezbollah şi palestiniană Hamas – este principala ameninţare strategică din cauza programului său nuclear.
„Dacă i se extrage veninul Iranului sau dacă regimul lui va fi supus aceleiaşi presiuni ca alte regimuri din regiune, atunci ar putea exista o şansă de pace şi progres”, a apreciat Netanyahu în cursul interviului, făcând aluzie la ofensiva coaliţiei internaţionale de susţinere a rebelilor împotriva liderului libian Muammar Kadhafi.
„Iranul controlează deja jumătate din societatea palestiniană prin intermediarul său, Hamas (mişcare islamistă ce controlează Fâşia Gaza, n.red.). Şi dacă regimul iranian cade, nu va fi nevoie de prea mult pentru ca şi Hamas să cadă la rândul său”, a declarat el.