19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPrimarul Oprescu, campion la utopii: 33 de mondiale deodată la Bucureşti!

Primarul Oprescu, campion la utopii: 33 de mondiale deodată la Bucureşti!

Iniţial, afirmaţiile primarului Capitalei, Sorin Oprescu, că intenţionează să facă demersurile pentru a aduce Jocurile Olimpice de vară din 2020 la Bucureşti au stârnit zâmbete de îngăduinţă. „O glumă în încercarea să-şi atragă simpatia”, am gândit, la fel ca toţi oamenii din sport. Gluma a devenit însă o afirmaţie penibilă după ce Oprescu a afirmat că „preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român mi-a confirmat că ideea de a organiza JO la Bucureşti este viabilă şi ne putem depune candidatura pentru aşa ceva”.

Cum să susţină o astfel de utopie tocmai Octavian Morariu, şeful mişcării olimpice de la noi, care, în urmă cu câţiva ani, explica în premieră şi în exclusivitate în paginile ziarului România Liberă că se gândeşte să organizeze JO de iarnă din 2022, pentru că cele de vară implică costuri cel puţin de patru ori mai mari, putând fi comparate cu organizarea a 33 de campionate mondiale de seniori, câte spor-turi olimpice sunt în prezent?! Realist vor-bind, România nu poate visa în momentul de faţă nici măcar la găzduirea unui campionat european de baschet, de pildă, darămite unul mondial! Mai mult, cum ar putea Bucu-reş-tiul să demonstreze în doi ani – adică până în 2012, când se „cern” cele patru oraşe finaliste pentru organizarea JO din 2020 – că deţine măcar scheletul pentru infrastructura şi bazele sportive ultramoderne indispensabile găzduirii nu unuia, ci a 33 de Mondiale?

Asta în condiţiile în care în Capitală nu există nici măcar un bazin acoperit de dimensiuni olimpice, iar noul stadion naţional, de 55.000 de locuri, pe lângă că nu este decât pentru fotbal, nici măcar în proiect nu are o parcare cum prevăd standardele inter-naţio-nale?! Nu ştim ce a înţeles Oprescu din discuţiile cu şeful COSR, dar cu noi acesta a fost clar. „Aş fi cel mai bucuros să pot depune candidatura oraşului Bucureşti pentru găzduirea unei ediţii a JO. Sunt singurul în măsură să facă acest demers, dar nu voi demara nimic decât în momentul în care voi fi convins că România, nu doar Capitala, va putea face faţă onorabil cerinţelor care se impun. Înainte de toate, pentru a intra în cursa organizării unei competiţii de asemenea anvergură, este nevoie de sprijinul atât al Guvernului, cât şi al preşedintelui ţării. Abia apoi putem pune la punct strategii”, a precizat Octavian Morariu. De bun-simţ ar fi ca, până la JO de vară din 2020, sau de iarnă din 2022, toate forurile abilitate să se concentreze ca organizarea pe Valea Prahovei a Festivalului Olimpic al Tinere-tului European de iarnă din 2013, să fie un succes. Abia după aceea s-ar putea gândi cineva la alte competiţii de anvergură.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă