25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPrimarul Cristian Popescu Piedone somează din nou RATB pentru reabilitarea staţiilor

Primarul Cristian Popescu Piedone somează din nou RATB pentru reabilitarea staţiilor

Primarul Cristian Popescu – Piedone a decis din nou somarea RATB, din cauza modului dezastruos în care se prezintă cabinele de aşteptare din anumite staţii ale mijloacelor de transport public din Sectorul 4.

Cel mai grăitor exemplu în acest sens îl reprezintă staţiile amplasate pe artere precum Constantin Istrati, Giurgiului, Olteniţei, în cazul cărora geamurile de la copertine şi lateralele de protecţie au fost vandalizate, fiind în prezent sparte. Cioburile rămase, precum şi ramele ruginite în care au fost încastrate geamurile, la fel ca şi barele de protecţie rupte sau îndoite, pe lângă aspectul total inestetic indus, reprezintă acum adevărate „capcane”, punând în pericol siguranţa călătorilor, susţin autorităţile locale.

Deşi Primarul Cristian Popescu – Piedone a atenţionat RATB în repetate rânduri, ultima dată chiar în luna mai a acestui an, solicitând demararea de urgenţă a unui program de reabilitare a cabinelor deteriorate din staţii, Regia nu a adoptat nicio măsură în acest sens.

În consecinţă, edilul Sectorului 4 a dispus emiterea unor somaţii, prin care atenţionează RATB să treacă urgent la remedierea situaţiei.

„Inspectorii Primăriei Sectorului 4 au realizat monitorizarea şi inventarierea tuturor staţiilor RATB de pe raza Sectorului 4. Din nefericire, neaflându-se în administrarea Primăriei de sector, nu am putut interveni şi a trebuit să sesizăm autoritatea competentă. În faţa dezinteresului afişat de RATB faţă de demersul nostru, nu vom sta cu mâinile în sân! Cetăţenii trebuie să ştie a cui este vina pentru starea deplorabilă în care se găsesc aceste staţii. Ele trebuie să fie funcţionale şi salubre, pentru a găzdui în siguranţă călătorii pe parcursul aşteptării mijloacelor de transport. Eu nu voi tolera ca eforturile noastre, de a conferi Sectorului 4 un aspect curat şi civilizat, să fie zădărnicite de nepăsarea unora care, se pare, uită că se află în slujba cetăţenilor, pe care trebuie să îi respecte! Vă somez să vă achitaţi responsabil de obligaţii, în caz contrar, îmi rezerv dreptul, ca Primar, de a adopta orice tip de demers care mă va ajuta să protejez interesele locuitorilor Sectorului 4”, a declarat Primarul Cristian Popescu – Piedone.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă