Discuţiile pe tema preluării de municipalitatea de la Târgu-Mureş a batalului dezafectat de la combinatul chimic Azomureş s-au reluat. Administraţia locală de la Târgu-Mureş va redeschide negocierile cu reprezentanţii Azomureş pentru a stabili modul în care ar putea să aibă loc acest transfer. Cele circa 30 de hectare de teren sunt văzute drept o oportunitate imobiliară viitoare de cei din fruntea oraşului care spun, totodată, că ar avea şanse să obţină fonduri nerambursabile pentru ecologizarea zonei. „Autoritatea publică locală poate accesa fonduri nerambursabile pentru ecologizare prin Ministerul Mediului, asigurând astfel realizarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind protecţia şi refacerea mediului”, se arată în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de hotărâre prin care aleşii locali de la Târgu-Mureş au decis reluarea discuţiilor cu reprezentanţii Azomureş pe marginea acestui subiect.
Donaţie fără compensaţii
Acelaşi document arată că vechiul iaz batal ar urma să fie donat de Azomureş municipalităţii, dar nu face referire, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu un an, la vreo sumă în bani care să însoţească donaţia.
Discuţiile pe tema iazului batal revin în atenţia autorităţilor locale după ce în urmă cu circa două luni reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş au făcut public faptul că au solicitat demararea procedurilor pentru ecologizarea batalului. Acordul de mediu în acest sens este deja solicitat de Azomureş, însă nu au fost precizate concret etapele de ecologizare şi costurile pe care le implică acest demers.
În urmă cu aproximativ un an, discuţiile legate de preluarea batalului de către municipalitate vizau şi acordarea din partea Azomureş a unei sume de două milioane de euro oraşului. După ecologizarea zonei, Primăria ar fi urmat să creeze acolo o zonă verde.