0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialPrimăria Arad scoate la licitaţie aproape 100 de maşini abandonate pe domeniul...

Primăria Arad scoate la licitaţie aproape 100 de maşini abandonate pe domeniul public

Primăria Arad scoate la licitaţie 98 de autovehicule şi două atelaje hipo care au fost abandonate pe străzile din municipiu, preţurile de pornire fiind cuprinse între 80 de lei şi 2.000 de lei, transmite NewsIn.

Conform Primăriei Arad, vehiculele scoase la licitaţie au fost ridicate de pe domeniul public în ultimul an şi au fost duse la Depozitul de autovehicule abandonate.

Preţul de pornire pentru fiecare autovehicul a fost stabilit în urma evaluării de către un expert autorizat.

Licitaţia publică cu strigare pentru vânzarea vehiculelor abandonate va fi organizată la data de 14 octombrie, la ora 9.00, la Biroul Ridicări vehicule al Primăriei. Cei interesaţi, pot inspecta vehiculele la Depozitul din cartierul Micălaca, în perioada 29 septembrie – 5 octombrie, între orele 8.00 şi 17.00.

Cea mai scumpă maşină care va fi scoasă la licitaţie este un Mercedes E 220, cu uşa dreaptă faţă zgâriată, aripa dreaptă înfundată şi cu motorul neîntreţinut. Autoturismul avariat a fost reparat superficial, spun reprezentanţii Primăriei, şi are un preţ de pornire de 2.000 de lei.

Un alt autoturism scos la licitaţie este un Opel combi, iar reprezentanţiii Primăriei au precizat că are motorul îmbâcsit cu ulei, fără bandouri la uşi, fără încuietoare, fără oglinzile din faţă, şi cu instalaţia electrică incompletă. Preţul de pornire al acestei maşini este de 1.300 de lei.

De asemenea, un alt autoturism marca Mercedes, cu masca din faţă lipsă, avariat în partea din faţă, cu capota deformată şi anvelopele uzate, va fi scos la licitaţie cu preţul de pornire de 800 de lei.

Printre maşinile care vor fi scoase la licitaţie sunt mai multe Dacii, diferite modele, dar şi autoturisme marca BMW, Fiat, Renault, Ford, Suzuki, Mazda şi Seat. Toate autoturismele au diverse defecţiuni.

Cele două atelaje hipo scoase la licitaţie sunt simple, construite artizanal şi au preţul de pornire la licitaţie de 80 de lei.

„În vederea participării la licitaţie, cei interesati trebuie să se prezinte, cu cel mult cinci zile înaintea datei stabilite pentru organizarea licitaţiei de vânzare a bunurilor, cu un dosar care să conţină o cerere tip, dovada plăţii garanţiei de participare în cuantum de 10 la sută din preţul de pornire, eliberată de casieria Primăriei, copie de pe certificatul de înmatriculare la Registrul comerţului şi codul fiscal, pentru persoanele juridice sau actul de identitate pentru persoanele fizice”, a precizat Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei municipiului Arad.

În cazul în care vehiculele nu vor fi vândute la această licitaţie, va mai fi organizată alta, la o dată care va fi anunţată de Primăria Arad.

La prima licitaţie publică, organizată anul trecut, Primăria Arad a vândut aproape o sută de autoturisme ridicate de pe domeniul public. Suma obţinută atunci a fost de 50.000 de lei.

Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă