1.4 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialPrigoana antipoloneza, moda estivala in Belarus

Prigoana antipoloneza, moda estivala in Belarus

De teama sa nu fie rasturnat de la putere aidoma altor tovarasi de prin spatiul ex-sovietic, din ce in ce mai vigilentul presedinte al Republicii Belarus, Alexandr Lukasenko, incepe sa vada dusmani peste tot. Ultimii insemnati pe raboj de fostul colhoznic fruntas sunt in numar de vreo 400.000, adica intreaga minoritate poloneza traitoare pe plaiurile rusilor albi.
„Sicane” ar fi un termen prea bland pentru a descrie tratamentul la care sunt supusi de cateva saptamani liderii comunitatii poloneze, arestati rand pe rand in raiduri de noapte, ca pe vremea lui tatuka Stalin. „Isterie antipoloneza” (expresie folosita de un politician local) ofera o imagine mai apropiata de realitate, caci impotriva noilor „inamici publici” nu s-au dezlantuit doar trupele bine antrenate ale politiei, ci si ziarele, televiziunea, parlamentul, plus „cetatenii indignati”. Cu riscul declansarii unui conflict interetnic.
Totul a inceput cu nerecunoasterea de catre autoritatile de la Minsk a noii conduceri a Asociatiei Polonezilor din Belarus. Asupra acesteia a fost aruncata grava acuzatie ca ar fi instrumentul Varsoviei pentru organizarea in Belarus a unei revolutii teleghidate de la Washington. In consecinta, sediile asociatiilor au fost luate cu asalt de mascatii din trupele OMON iar o seama de lideri au fost varati dupa gratii. Vicepresedintele asociatiei, Wieslaw Kiewliak, a fost „saltat” acum trei zile de pe strada, in orasul Grodno, pe cand isi ducea copilul la spital. Motivul? Cu o zi inainte se intalnise in acelasi oras cu un parlamentar din Polonia, a carui vizita a fost taxata de KGB (serviciul belarus de informatii) drept „amestec in afacerile interne ale tarii”.
Degradarea situatiei a determinat guvernul polonez sa-si recheme ambasadorul din Belarus si sa ceara ajutorul UE in aceasta „grava criza”. Comisia Europeana s-a declarat „profund ingrijorata” de „represiunea crescanda” din Belarus. SUA, care considera regimul lui Lukasenko „ultima dictatura din Europa”, au condamnat actiunile abuzive impotriva minoritatii poloneze.
Demersurile internationale au ramas insa fara rezultat. Ieri, o organizatie a tineretului belarus pro-Lukasenko a pichetat ambasada Poloniei la Minsk pentru a denunta „razboiul rece declansat de Washington si parazitii sai” impotriva fostei republici sovietice. La jurnalele de stiri se inmultesc declaratiile antipoloneze („Polonia e o curva”, a decretat un pensionar) iar presa controlata de guvern e sigura ca Varsovia face jocul americanilor pentru „declansarea unei revolutii colorate in Belarus” Ð cum comenta „Respublika”. Acelasi ziar acuza Polonia ca urzeste planuri revizioniste pentru recuperarea partii vestice a Belarusului (anexata de URSS in 1939).
Unii analisti politici inclina sa creada ca toata aceasta furie antipoloneza este o strategie a lui Lukasenko de a-si spori sprijinul popular in perspectiva alegerilor prezidentiale din 2006. „Presedintele Lukasenko se simte mai in largul sau cand e un conflict. Azi are nevoie de un mic razboi impotriva Poloniei”, comenta politologul Alexandr Feduta. Iar victima ii cade o minoritate cu o pondere de 4 la suta din populatia tarii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă