Sa incerci, in starea actuala a opiniei publice internationale, sa scrii un text apologetic dedicat presedintelui George W. Bush este o intreprindere jurnalistica cel putin riscanta, daca nu chiar descalificanta in ochii multora.
Dintr-un motiv sau altul, Bush a devenit numele asociat in chip natural cu toate relele Pamantului. Daca e razboi in Afganistan si in Irak, e vina lui Bush. Daca sunt comise atacuri teroriste la Londra sau la Madrid, iar Osama e liber, e vina lui Bush. Daca insa sunt arestati suspecti de terorism si inchisi la Guantanamo, e tot vina lui Bush. Daca e genocid in Darfur, e, desigur, vina lui Bush si daca exista criza alimentara si foamete in Africa, atunci nu mai incape indoiala ca e vina lui Bush! Nu e pace intre israelieni si palestinieni? Kim Jong Il a testat o bomba nucleara? E vina lui Bush! Planeta se confrunta cu incalzirea glo-bala? A cui altcuiva sa fie vina daca nu a lui Bush? E criza financiara si economica in lume? Trebuie sa fie vina lui Bush! Trebuie!
E drept, actuala administratie americana a acumulat o colectie impresionanta de erori si neglijente, dintre care cele mai grave privesc informatiile despre armele de distrugere in masa irakiene si gestionarea afacerilor acestei tari in primii trei ani dupa indepartarea lui Saddam Hussein (incluzand aici si dezastrul mediatic numit Abu Ghraib). In ceea ce priveste insa criza financiara, eroarea presedintelui Bush se gaseste, in mod ironic, in cu totul alta parte decat o cauta inamicii sai: Nu din cauza dereglementarii pietelor si mentinerii unui nivel scazut al impozitarii s-au prabusit pietele financiare, ci din cauza amestecului cancerigen dintre capitalul privat si garantiile de stat.
Daca Bush a gresit cu ceva, a fost tocmai ca nu a avut curajul sa infrunte Congresul si sa extirpe aceasta tumoare din functionarea naturala a pietei libere. Era insa prea tarziu. O natiune si o lume intreaga se obisnuisera deja cu figura "maleficului Bush" promovata atat de eficace de mass-media cu inclinatii de stanga, incat concluzia ca vinovati pentru criza sunt republicanii, capitalismul, bancherii si liderul lor suprem, George W. Bush, a venit aproape in chip natural. Nu a mai avut nici o importanta ca de vreo 16 ani de cand anomalia Fannie Mae si Freddie Mac functioneaza in America, s-au ridicat din timp in timp voci informate – toate din zona conservatoare – care au avertizat ca aceasta intreprindere nebuneasca nu poate duce decat la dezastru financiar. Avertismentele lor au ramas, evi-dent, fara raspuns.
Odata practica demonizarii lui Bush perfectata, nimeni nu a mai avut nevoie de adevar, ci doar de vrajitoare spre care sa indrepte degetul acuzator. si totusi. Daca americanii cauta resurse de rationalitate, atunci ar putea incerca sa priveasca spre Estul Europei pentru ca aici imaginile sunt mai putin hiperbolice si, de aceea, mai apropiate de adevar. De exemplu, in ceea ce priveste mostenirea presedintelui Bush, este cu totul remarcabil ca in Occident nu apare nici o referire la rolul pe care acesta l-a jucat in unificarea continentului european. Pe 15 iunie 2001, George W. Bush a tinut un discurs la Universitatea din Varsovia, in care a afirmat ca "putem construi o Europa deschisa, o Europa fara Hitler si Stalin, fara Brejnev, Honecker si Ceausescu".
"Scopul nostru – spunea Bush – e sa stergem frontierele false care au divizat Europa prea multa vreme (…) Toate noile democratii ale Europei de la Marea Baltica la Marea Neagra trebuie sa aiba aceleasi sanse la securitate si libertate – si aceeasi sansa sa se alature institutiilor europene". Un an mai tarziu, in 2002, la Praga, sapte tari din Est, inclusiv Romania, primeau invitatia de a adera la NATO. In 2004, zece noi state deveneau membre ale UE, iar in 2007 Romania si Bulgaria se alaturau, la randul lor, clubului european. Este, asadar, firesc ca din Estul Europei sa fie exprimata gratitudinea care in alte colturi ale lumii ii este refuzata Americii cu atata furie resentimentara. si daca diavolul Bush nu este chiar atat de negru, poate ca nici Mantuitorul Obama nu e chiar atat de stralucitor…
In ceea ce priveste cealalta nebunie, cea anticapitalista, tot aici in Est se pot gasi lectiile istoriei. Dupa vreo zece ani de corporatism fascist si alti 45 de economie planificata, am aflat cat valoreaza reglementarea si interventia statului in economie si stim sigur ca nu merita.
