-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialPreședintele Sindicatului angajaților din penitenciare susține că, la Jilava, un paznic se...

Președintele Sindicatului angajaților din penitenciare susține că, la Jilava, un paznic se ocupă de 300 de deținuți. Din lipsa de personal, deținuții se păzesc între ei

Președintele Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare, Ştefan Teoroc, susține că angajații au de recupeat cel puțin un milion de ore suplimentare care trebuie recuperat, iar în anumite penitenciare, cum ar fi Jilava, un paznic păzește 300 de deținuți, informează Mediafax.

„Evident că oamenii care aleg să depună dosarul de pensionare o fac şi pentru că un postul în sistemul penitenciar nu are o atractivitate din perspectiva condiţiilor de muncă, satisfacţiei profesionale, ci mai mult un salariu decent şi o pensie cât de cât sigură dar nu poate fi foarte atractivă, spre exemplu, o muncă în zona operativă unde faci de pază în posturi, fără să fi schimbat timp de 12, 13, 14 ore şi la finalul schimbului trebuie să faci şi o percheziţie că sunt planificate şi obligatorii. Turele sunt 12 cu 24 şi 12 cu 48. Prima secvenţă e serviciul, a doua e odihna”, a declarat Ştefan Teoroc, pentru Mediafax.

Potrivit liderului Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare, este necesar un număr de 20.000 de oameni în sistem.

„Anul trecut am avut pe vremea asta 12.600, am făcut concursuri pentru aproximativ 2000 de posturi vacante. La acest moment avem 12.167 de posturi ocupate, cu 500 mai puţin ca anul trecut pe vremea asta. Cauzele, în primul rând pensionările masive, pensionările militare. Oamenii întrunesc criteriile din legislaţia nouă în domeniul ăsta şi se tem de modificări în următoarea perioadă. Se tot vehiculează că pensiile speciale vor fi ajustate sau eliminate şi atunci preferă să profite de ceva aflat acum în vigoare şi ies masiv şi vor continua să iasă. Şi atunci numărul de ore suplimentare vor continua să crească. Orele suplimentare care se acumulează într-un an sunt în cuantum de un milion, realizate în principal în sector operativ, unde lucrează în ture 4.000 de oameni. Ele se compensează cu timp liber în procent cam de 50 la sută. Restul se reportează şi se adună la orele din anul următor, de aia noi acum probabil că avem peste un milion care nu sunt recompensate”, a mai spus el.

Totodată, Ștefan Teoroc mai susține că în unele cazuri deținuții au ajuns să se păzească între ei.

„Un agent debutant are un salariul în jurul a 2.000 lei cu tot cu norma de hrană care este o parte foarte consistentă din salariu. Poate avansa spre 3.000, spre finalul carierei poate depăşi .Un 3.5000 poate fi un caz fericit. Cu tot cu norma de hrană care e undeva în jur de o mie de lei. (…) Dacă iau, de exemplu, misiunile de pază a perimetrului unei unităţi, eu acolo trebuie să am un număr de oameni plus rezerve cu care să îi înlocuiesc din trei în trei ore ca să se odihnească şi să dea randament. Nu am nici rezerve să îi înlocuiesc şi nici oameni să ocup toate posturile. Atunci apelez la deţinuţi. La Jilava se pot vedea, pe linia de centură, se văd posturile de pază. O să vedeţi un agent care e înarmat şi are uniformă şi imediat următorul post e un deţinut, neînarmat, are o salopetă, un baston şi un fluier. Sunt 15 posturi la Jilava din care şapte sunt asigurate cu deţinuţi ca să putem funcţiona”, a mai spus Ştefan Teoroc.

Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă