4.6 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialPreședintele PayPal pleacă la Facebook

Președintele PayPal pleacă la Facebook

eBay a anunțat luni că David Marcus, cel care a fost numit președintele PayPal în aprilie 2012 "a luat o decizie privind cariera sa de a se concentra pe ceea ce iubeşte mai mult – conducerea unor echipe mai mici în crearea unor experienţe excepţionale cu produse".

Noua sa slujbă va fi la Facebook, unde Marcus va avea rolul de a conduce eforturile companiei în mesageria mobilă.

"Mesageria este o parte vitală din serviciile oferite de Facebook şi reprezintă cheia în realizarea misiunii noastre de a face lumea mai deschisă şi mai conectată" a precizat compania. "Suntem foarte entuziasmaţi de posibila dezvoltarea a unor noi experienţe de mesagerie."

Acţiunile eBay au căzut cu 2,6% la bursa de luni după anunţul schimbării, în timp ce acţiunile Facebook au crescut cu 0,5%.

Această mişcare vine într-o perioadă în care majoritatea analiştilor cred că Facebook va intra în afacerea plăţilor prin telefon. Conform unui raport Financial Times din aprilie, compania speră să obţină aprobarea pentru un nou sistem de plăţi prin telefon în Marea Britanie.

Facebook e foarte activ pe frontul de mesagerie, în februarie a cumpărat aplicaţia de mesagerie mobilă WhatsApp pentru 19 milioane de dolari, iar în aprilie a scos pe piaţă propriul serviciu de mesagerie într-o aplicaţie de sine stătătoare.

Plecarea lui Marcus la Facebook vine în aceeaşi zi în care Amazon-ul a lansat un nou serviciu prin care oferă posibilitatea clienţilor săi de a plăti automat taxe recurente precum abonamente lunare sau facturi de telefonie mobilă folosind datele de log-in de pe Amazon. Acest nou serviciu al Amazon-ului, Amazon Payments, se va lupta "corp la corp" cu PayPal.

sursă foto: www.businessinsider.com

Cele mai citite

Zelenski vrea trupe occidentale în Ucraina pentru „forţarea Rusiei la pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la "forţarea Rusiei la pace" şi...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă