6.1 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialPreşedintele Klaus Iohannis a dat aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru...

Preşedintele Klaus Iohannis a dat aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru comunist George Homoștean, în dosarul disidentului Gheorghe Ursu

Preşedintele Klaus Iohannis, a transmis joi, Ministrului Justiţiei, cererea de urmărire penală a fostului ministru de Interne în timpul regimului comunist, George Homoştean, acuzat de infracţiuni contra umanităţii de către  Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se transmite într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Citeşte şi: Parchetul General a cerut aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru comunist George Homoștean, în dosarul disidentului Gheorghe Ursu

Marţi, Parchetul General a cerut aviz Preşedinţiei, pentru urmărirea penală a lui Homoştean, fost ministru de Interne în perioada 04.09.1978 – 03.10.1987, în dosarul morţii disidentului Gheorghe Ursu. Homoştean este cercetat pentru complicitate la infracţiuni contra umanităţii. 

Gheorghe Ursu, disident anticomunist, a murit în arestul Miliţiei Capitalei, în 1985, fiind bătut sistematic de anchetatori şi de colegii de arest, tocmiţi de organele de anchetă.

Citeşte şi:  Urmărire penală în dosarul disidentului Gheorghe Ursu, pentru crime contra umanității

În 2014, Magistrații Tribunalului Militar București au motivat decizia respingerii cererii fiului lui Gheorghe Ursu de judecare a anchetatorului acestuia.  Judecătorul Gunescu a susţinut, în motivarea deciziei, că Gheorghe Ursu nu a fost cu adevărat un disident politic, opoziţia sa la regim fiind „nesemnificativă”. Mai mult, Gunescu spune că Ursu a fost chiar „un privilegiat” al regimului: şi-a făcut concediile în străinătate, „neexistând practic ţară din Europa nevizitată de acesta”, nu a fost dat afară de la serviciu, iar fiul său era stabilit în SUA. Judecătorul  nu a precizat sursa acestor informaţii despre Ursu şi nici sursa aprecierilor sale despre practicile regimului comunist.

Citeşte şi: Motivarea Tribunalul Militar Bucureşti, în cazul Gheorghe Ursu: A fost un „privilegiat” al regimului, nu un disident politic

Redeschiderea urmăririi penale în dosarele privind decesul lui Gheorghe Ursu a fost confirmată, în 12 noiembrie 2014, de Curtea Militară de Apel Bucureşti, care a constatat legalitatea şi temeinicia acestei măsuri, după ce Parchetul instanţei supreme a infirmat soluţiile de netrimitere în judecată în acest caz. 

Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, a intrat, în data de 21 octombrie 2014, în greva foamei, timp de 16 zile,  pentru a cere condamnarea principalului vinovat pentru moartea tatălui său, torționarul Marin Pârvulescu. 

”Solicit ca investigația pentru identificarea acelui dosar sa fie facuta in regim de urgenta, de un procuror integru”, a precizat Andrei Ursu.

Până acum, pentru moartea lui Gheorghe Ursu au fost condamnate trei persoane: Marian Clită, fost coleg de celulă cu Gheorghe Ursu, Tudor Stănică, fost şef al Direcţiei Cercetări Penale, şi Mihail Creangă, fost şef al Arestului Miliţiei Capitale. 

Citeşte şi: Fiul disidentului Gheorghe Ursu a încheiat greva foamei

 

Cele mai citite

CCR a amânat pentru data de 2 decembrie solicitarea privind anularea primului tur al alegerilor prezidențiale

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis să amâne, până pe 2 decembrie, ora 17:00, dezbaterea cererii formulate de Cristian Terheș, candidat la alegerile...

Mihai Stoica, euforic după remiza cu Olympiacos! „Ne îndreptam spre o victorie istorică”

FCSB a remizat 0-0 cu Olympiacos în etapa a 5-a din Europa League, iar președintele Mihai Stoica a transmis un mesaj ferm, evidențiind prestația...

Toyota atinge un record de vânzări în octombrie, dar rămâne afectată de scăderile de producție

Toyota a reușit să înregistreze un volum record al vânzărilor în octombrie, cu o creștere de 1,4%, totalizând 903.103 vehicule vândute de divizia principală...
Ultima oră
Pe aceeași temă