5.2 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSpecialPreşedintele CSM: Modificările Codului Penal îi avantajează pe politicienii penali

Preşedintele CSM: Modificările Codului Penal îi avantajează pe politicienii penali

„Reglementările actuale îi includ în categoria funcţionarilor publici şi pe miniştri. Odată cu aceste modificări se distrug elementele constitutive ale infracţiunii. Practic se distruge subiectul activ”, a declarat preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt Hăineală, informează Mediafax.

Întrebată dacă modificările aduse Codului Penal îi vizează şi pe parlamentarii suspectaţi că ar fi comis fapte penale în perioada în care au fost miniştri, cum este cazul lui Tudor Chiuariu, al Monicăi Iacob Ridzi sau al lui Codruţ Şereş, preşedintele CSM a răspuns: „Sigur că da”.

Preşedintele CSM a spus, la finalul conferinţei româno-franceze cu tema „Raporturile dintre judecători şi procurori. Rolul CSM”, că modificările aduse Codului Penal reprezintă „un regres major în ceea ce priveşte cadrul normativ penal din România, începând de la modul în care au fost adoptate şi terminând cu conţinutul lor”.

Citeşte şi: Cu ce argumente vrea USL să ne convingă că hoţia este faptă bună

Oana Schmidt Hăineală a precizat că CSM nu a fost consultat în această privinţă, deşi, potrivit legii, ar fi trebuit să se solicite avizul Consiliului, chiar dacă el nu este unul conform.

„Este normal ca pe tot ceea ce înseamnă actele pentru administrarea şi funcţionarea justiţiei, şi cu atât mai mult actul de justiţie în sine, să fim consultaţi, şi de regulă aceasta este practica”, a precizat preşedintele CSM.

Oana Schmidt Hăineală a adăugat că, cel mai probabil, CSM nu ar fi avizat favorabil aceste modificări, dar cel puţin ar fi avut ocazia să îşi expună punctele de vedere.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen.

 

Cele mai citite

Datoria guvernamentală a atins 931 miliarde lei

Creșterea datoriei publice se reflectă în majorarea procentului din PIB, cu o creștere semnificativă a împrumuturilor pe termen mediu și lung. Conform datelor publicate de...

Pierderi record de locuri de muncă pe piața pieselor auto din Europa: peste 30.000 de concedieri în 2024

Pierderile de locuri de muncă în rândul producătorilor europeni de piese auto s-au dublat în 2024, ajungând la peste 30.000, potrivit unui raport realizat...

Călin Georgescu contestă la CEDO decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale

Decizia de anulare a alegerilor prezidențiale a fost luată de CCR, invocând nereguli în desfășurarea primului tur, iar Biroul Electoral Central a suspendat procesul...
Ultima oră
Pe aceeași temă