2.8 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSpecialPreşedintele Barack Obama susţine Tunisia în tranziţia spre democraţie

Preşedintele Barack Obama susţine Tunisia în tranziţia spre democraţie

Preşedintele Barack Obama l-a felicitat luni pe noul prim ministru tunisian islamist Hamadi Jebali în cadrul unei convorbiri telefonice, accentuând susţinerea oferită de Statele Unite unei „tranziţii democratice” în ţara sa, a anunţat Casa Albă, transmite AFP, potrivit Mediafax.

În cadrul acestei întâlniri iniţiată de Obama, „preşedintele a felicitat Tunisia pentru tranziţia sa, care reprezintă o şansă istorică pentru toţi tunisienii să obţină mai multe oportunităţi politice şi economice”, a precizat Preşedinţia americană ântr-un comunicat.

Conform aceleiaşi surse, Obama a „subliniat prietenia şi susţinerea sinceră a Statelor Unite pentru Tunisia, odată cu intrarea celei din urmă într-un nou capitol al istoriei sale”.

Jebali trebuia să anunţe luni structura noi echipe guvernamentale în cadrul căreia partidul islamist Ennahda deţine principalele ministere. Prezentarea echipei guvernamentale în faţa şefului statului Moncef Marzaki, la un an de la revoluţia împotriva lui Ben-Ali care a marcat începutul primăverii arabe, a fost amânată deoarece unul dintre partidele de coaliţie nu şi-a prezentat lista de miniştri.

„Regret această întârziere cauzată de unul dintre partenerii noştri de guvernare Ettakatol care nu a pregătit o listă a membrilor săi în acest guvern”, a precizat Jebali într-o scurtă declaraţie la televiziunea naţională.

Tunisia, care se confruntă cu o gravă criză economică şi socială, nu a avut un guvern veritabil de la alegerile de la 23 octombrie.

Obama i-a felicitat în continuare pe „milioanele de tunisieni” care au participat la vot şi a declarat că ţara lor a „schimbat cursul istoriei”.

Cele mai citite

Transnistria, rămasă fără gaze și căldură, refuză ajutorul dat de Chișinău

Mai mult de 51.000 de gospodării au rămas fără gaz şi 1.500 de apartamente nu au încălzire în regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova,...

Yoon Suk Yeol, președintele suspendat al Coreei de Sud, refuză să se lase arestat de anchetatorii anticorupție

Președintele suspendat al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, rămâne sfidător în reședința sa recent fortificată, în timp ce anchetatorii încearcă să prelungească mandatul...

Cinci răniți în urma unui grav accident feroviar la Coroisânmărtin în județul Mureș

Un grav accident feroviar a avut loc, luni seară, în localitatea Coroisânmărtin, județul Mureș, unde un autoturism a fost lovit de un tren pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă