Armistiţiu şi nu prea la Sectorul 4, între Daniel Băluţă şi difuzorii de presă. Primăria susţine că războiul s-a încheiat, însă recunoaşte că, în final, vor fi mai puţine chioşcuri de ziare.
Scandalul din Sectorul 4, declanşat în urma deciziei primarului pesedist Daniel Băluţă de a ridica chioşcurile de ziare, pare a se fi stins, însă mai degrabă continuă să ardă mocnit.
Primăria Sectorului 4 a anunţat că vineri după amiază a ajuns la un armistiţiu cu reprezentanții distribuitorilor de presă, cu care au stabilit un calendar pentru conformarea la noile reguli impuse de o controversată hotărâre a Consiliului Local. „Conflictul dintre difuzorii de presă și Primăria Sectorului 4 s-a încheiat. În urma întâlnirii de astăzi cu primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, reprezentanții Asociației Distribuitorilor de Presă susțin că vor depune toate demersurile pentru a intra în cel mai scurt timp în legalitate. Pentru aceasta, cele două părți s-au înțeles în privința unui plan de acțiune în vederea respectării termenilor HCL. Astfel, în următoarele 10 zile, distribuitorii de presă trebuie să prezinte graficul de înlocuire al chioșcurilor și amplasarea pe locația stabilită. Regret situația creată și sper într-o rezolvare cât mai rapidă. Țin să menționez faptul că niciodată nu am dorit îngrădirea presei scrise, a liberei exprimări, indiferent de formă. De aceea, am încredere că distribuitorii de presă vor respecta termenii HCL pentru ca ziarele să ajungă la cititorii de presă scrisă„ a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 al Municipiului București”, se arăta într-un comunicat dat publicităţii de Primărie.
Lucrurile nu stau însă chiar aşa, după cum recunoaşte chiar purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cristian Zărescu. El admite că, în urma acestei acţiuni, vor rămâne mai puţine chioşcuri de ziare în Sectorul 4.
„Vor fi locaţii în care numărul lor va fi mai mic. De exemplu, la Tineretului pe o distanţă de 100 de metri avem trei chioşcuri. La Piaţa Norilor, avem două de presă, unul de flori. Vor rămâne unul de flori şi unul de presă”, a declarat Zărescu pentru România liberă.
El s-a plâns că distribuitorii de presă sunt mai puţin cooperanţi decât florarii: „Cei de la flori s-au apucat să schimbe chioşcurile. Cei de la presă n-au făcut nimic”. Cristian Zărescu spune că până acum au fost ridicate doar aproximativ 30 de chioşcuri de ziare, dintre care două treimi erau nefuncţionale.
Conflictul a izbucnit vara trecută
Războiul Primăriei Sectorului 4 cu chioşcarii a început încă de vara trecută, după ce Daniel Băluţă s-a instalat în locul lui Cristian Popescu Piedone. Cu toate că actualele tonete sunt contractate cu Primăria Capitalei pe 49 de ani, Băluţă îşi pusese în cap să le schimbe pe toate în două săptămâni.
Dar nici măcar atât răgaz nu le-a fost lăsat, de vreme ce unii patroni nu au primit somaţie, iar altora li s-a comunicat doar cu 24 de ore înainte de ridicare. În urmă cu o săptămână, războiul a fost reluat. “Luați chioșcurile de pe domeniul public, în 24 de ore! Alfel vă evacuăm noi, dar nu răspundem de integritatea bunurilor dumneavoastră, de avarii și pagube produse”, se arăta în avertismentul Primăriei Sectorului 4 trimis proprietarilor de chioșcuri de presă.
CITEŞTE şi Războiul urmașului lui Piedone cu vânzătorii de ziare
Băluță, mână spartă
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a aprobat o serie întreagă de achiziții cel puțin dubioase. Potrivit consilierului USR Guilhem Moulin, Primăria Sectorului 4 a a cumpărat aproximativ 1.000 de arbori tuia, pe care i-a plantat pe bulevardul Tineretului. Fiecare arbore a costat 137,63 lei fără TVA, în total aproximativ 160.000 de lei, în condițiile în care, în magazinele de profil, un astfel de arbore costă între 15 și 20 de lei bucata.
De asemenea, Primăria Sectorului 4 plătește pentru site-ul oficial al instituției, unul dintre cele mai proaste și mai învechite, de altfel, 10.000 de lei pe lună, adică 120.000 de lei pe an, susține consilierul USR. Suma este uriașă, ținând cont de faptul că astfel de servicii nu costă, în mod normal, mai mult de 1.000 de lei pe lună.
O altă achiziție controversată a fost făcută de Poliția Locală a Sectorului 4, care și-a cumpărat, din bani publici, 40 de iPhone de ultimă generație.
Guilhem Moulin mai spune că, în data de 31 mai 2017, a fost adoptat în Consiliu Local, fără voturile USR, un credit suplimentar de 100.000.000 de lei pentru a finanța o listă de investiții. Consilierul USR susține că, astfel, “datoria totală a primăriei va crește cu 19%, find echivalentă cu un an de buget local (aproape 600 de milioane de lei)”. „De asemenea, dobânda anuală va atinge maximum în 2022 și va fi de 1,8 ori mai mare în anul respectiv față de cea din 2017. Acest credit va reduce semnificativ capacitatea de investiție a primăriei pentru anii următori”, a completat Guilhem Moulin.
Consilierul mai atrage atenția asupra faptului că, la 27 decembrie 2016, Primăria Sectorului 4 a plătit 122.400 de lei pentru o aplicație online unei firme cu un singur angajat și zero lei cifră de afaceri, SC X-Spend Consulting SRL.
În sfârșit, un alt scandal legat de numele primarului Daniel Băluță este intenția acestuia de a defrișa 21.000 de metri pătrați din zona Parcului Tineretului pentru a construi o parcare. Primăria Sectorului 4 susține că pe acest teren nu sunt copaci, ceea ce este fals, mai spune Guilhem Moulin.