22.1 C
Bucureศ™ti
vineri, 4 octombrie 2024
AcasฤƒSpecialCรขnd aflฤƒm dacฤƒ vom putea cฤƒlฤƒtori รฎn Canada fฤƒrฤƒ vize

Cรขnd aflฤƒm dacฤƒ vom putea cฤƒlฤƒtori รฎn Canada fฤƒrฤƒ vize

Canada ar urma să anunțe, în această toamnă, dacă vor fi ridicate vizele pentru cetățenii români și bulgari, potrivit Novinite.com, citat de HotNews.ro.

Anunțul ar fi fost făcut, luni, în cadrul unei întâlniri la Bruxelles, la care au participat reprezentanții Canadei, României (țara noastră a fost reprezentată de Dragoș Tudorache, șeful cancelariei premierului Dacian Ciolos) și Bulgariei și comisarul european pentru Migrație și afaceri interne, Dimitris Avramopoulos.

În cadrul reuniunii, John McCallum, ministrul canadian al Imigraţiei, ar fi transmis că rezultatele evaluărilor României şi Canadei vor fi anunţate în toamnă, când există posibilitatea stabilirii unui calendar pentru eventualitatea eliminării vizelor de călătorie în Canada pentru cetăţenii români şi bulgari, potrivit Mediafax.

România şi Bulgaria trebuie să îndeplinească o serie de criterii tehnice înainte de a putea obţine eliminarea vizelor de călătorie în Canada. O comisie canadiană de expertiză a vizitat România în luna iunie, iar evaluarea Bulgariei se va face la sfârşitul lunii iulie.

Potrivit unui consultant în imigrație român, care trăiește la Montreal, citat de Hotnews.ro, Ottawa nu va ridica vizele pentru toți românii, ci în prima fază vor beneficia două categorii de persoane: cei care au avut în ultimii zece ani viză de Canada și cei care au o viză valabilă de SUA. El a mai afirmat că ar putea fi ridicate doar vizele de turist. Astfel, cei care merg în Canada ar putea rămâne în țară maximum șase luni de zile, fără drept de studii sau de muncă.  

Presa canadiană a scris, recent, că autoritățile de la Ottawa se pregătesc să ridice vizele pentru români și bulgari, pentru a deschide drumul ratificării acordului de liber-schimb cu Bruxelles-ul.

În contextul în care Uniunea Europeană intenţionează să aprobe, în luna octombrie, Acordul economic şi comercial complet cu Canada (CETA), autoritățile de la Ottawa trebuie să acţioneze sau riscă blocarea a acestui acord prin veto-ul statelor care nu vor ca cetăţenii lor să fie trataţi precum cetăţeni UE de rangul doi, preciza CBC News.

Comisia Europeană și statele membre ale UE au ca obiectiv semnarea acestui acord la finele lui octombrie, în cadrul unui summit la care este invitat și premierul candaian Justin Trudeau. În aprilie, UE a acordat Canadei și Statelor Unite trei luni pentru a aplica regimul de reciprocitate al vizelor amenințând că, în caz contrar, ar putea impune vize pentru cetățenii canadieni și americani.  

 

Cele mai citite

Cheloo, despre fosta iubitฤƒ a lui Spike: „Te-ai mai รฎngrฤƒศ™at, รฎศ›i stฤƒ bine”

Teodora Nedelcu, fosta iubitฤƒ a artistului Spike, a revenit pe scena emisiunii iUmor, provocรขnd reacศ›ii surprinzฤƒtoare din partea juraศ›ilor. Cheloo, despre fosta iubitฤƒ a lui...

OMS aprobฤƒ primul test diagnostic in vitro pentru mpox, sprijinind lupta รฎmpotriva epidemiei

Organizaศ›ia Mondialฤƒ a Sฤƒnฤƒtฤƒศ›ii (OMS) a autorizat vineri utilizarea primului test diagnostic in vitro (DIV) pentru mpox, o mฤƒsurฤƒ esenศ›ialฤƒ รฎn combaterea epidemiei actuale,...

Cum l-a cunoscut Ana Bodea pe Valentin Butnaru

Ana Bodea ศ™i Valentin Butnaru formeazฤƒ un cuplu de mai bine de un an ศ™i sunt colegi รฎn acelaศ™i trust de presฤƒ, unde Valentin...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ