4.9 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialPresa bulgară: UE se gândeşte să interzică sistemul "all inclusive"

Presa bulgară: UE se gândeşte să interzică sistemul „all inclusive”

Comisia Europeană intenţionează să interzică hotelurilor să ofere turiştilor cazare pe sistemul ‘all inclusive’, scrie joi cotidianul sofiot Monitor, citând surse din ministerul bulgar al mediului. Motivul este că în acest fel se irosesc multe produse alimentare care se oferă în timpul meselor, dar nu se consumă şi până la urma ajung la gunoi, relatează Agerpres.

Din acest motiv urmează să fie interzise şi ofertele promoţionale cu produse alimentare din supermarketuri. Datele statistice ale Comisiei Europene arată că numai în Viena în fiecare zi se aruncă pâine cât ar fi de ajuns pentru 200.000 de africani. Până în anul 2013 fiecare stat membru ar trebui să prezinte un plan de reducere a deşeurilor organice.

În Bulgaria deşeurile organice reprezintă aproximativ 50 din total, iar vara ponderea lor creşte până la 60%.

Ziarul scrie că planurile iniţiale ale Comisiei Europene prevedeau reducerea cantităţii de deşeuri pe cap de locuitor până la nivelul de 300 de kilograme pe an. Acest obiectiv s-a dovedit însă prea ambiţios şi în prezent media europeană se situează la nivel de 550 de kilograme. Bulgarii produc totuşi un pic mai puţine deşeuri decât restul europenilor, greutatea anuală a deşeurilor care revin fiecărui locuitor fiind de 470 de kilograme, notează cotidianul.

Cele mai citite

Oana Roman, surprinsă în ipostaze senzuale: „S-a mai filmat în cadă” – VIDEO

Ilinca Vandici și Teo Trandafir, cunoscute pentru stilul lor plin de umor și spontaneitate, au comentat într-o manieră amuzantă o fotografie controversată cu Oana...

Atenție! Paracetamolul ar putea dispărea din farmacii

Producătorii de medicamente generice din România avertizează că românii ar putea pierde accesul la medicamente esențiale precum Paracetamol și Metformin, în lipsa unor măsuri...

Cele mai performante firme din sectorul 2, premiate de CCIB

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), cu sprijinul Primăriei sectorului 2, a organizat în Aula Carol I din sediul său istoric Topul...
Ultima oră
Pe aceeași temă