20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPreoti cu diplome false

Preoti cu diplome false

In urma unei sesizari primite de Inspectoratul de Politie al judetului Vaslui, politisti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au efectuat verificari privind diploma de licenta in teologie a lui Mihai Rebegea, de 43 de ani, din satul Pribesti, comuna Codaesti. S-a constatat ca in perioada 1991-1995 Facultatea de Teologie Ortodoxa din cadrul Universitatii Bucuresti nu a avut nici un student cu acest nume, iar diploma prezentata de acesta are o serie ce apartine diplomei altei persoane. Mihai Rebegea a folosit acest document in anul scolar 2004-2005, fiind incadrat ca profesor calificat la o scoala din comuna Codaesti. Prin folosirea diplomei respective, Rebegea a produs un prejudiciu de 2.114 lei (RON). Politistii vasluieni au constatat, dupa ce au extins cercetarile, ca si Ionel Ogrinj, 49 de ani, din suburbia Rediu a municipiului Vaslui, care slujeste in parohia Solesti, detine o diploma care are aceeasi serie ca diploma lui Mihai Rebegea. Cei doi au declarat ca au obtinut aceste diplome in schimbul sumei de 1000 dolari SUA fiecare, de la un profesor din cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa a Universitatii Bucuresti. Preotul Rebegea, care in perioada 1996-2004 a fost si primar al comunei Codaesti, dezminte insa acuzatiile: „Eu am seminarul de cinci ani terminat si in baza lui am fost hirotonit. Ce rost avea sa falsific o diploma? In invatamant puteam activa si in baza seminarului, nu aveam neaparata nevoie de diploma”.
Avand in vedere cercetarile efectuate, politistii vasluieni au declinat competenta in favoarea Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, in masura sa efectueze urmarirea penala a lui Mihai Rebegea pentru comiterea infractiunilor de dare de mita, uz de fals si inselaciune, si a lui Ionel Ogrinj, pentru comiterea infractiunii de dare de mita.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă