17.7 C
București
marți, 17 septembrie 2024
AcasăSpecialPREMIERĂ. Hackeri PRINŞI de FBI în România: 500.000 de carduri, FRAUDATE

PREMIERĂ. Hackeri PRINŞI de FBI în România: 500.000 de carduri, FRAUDATE

UPDATE: Până la momnentul transmiterii acestei ştiri, la sediul DIICOT au fost aduse 4 persoane. În cursul zilei de marţi vor fi aduse la audieri şi celelalte 16.

 _ _ _ _

O reţea internaţională formată din 16 persoane, specializată în fraude informatice, a fost destructurată de Poliţia Română în colaborare cu FBI şi serviciile secrete britanice, potrivit unui comunicat remis, marţi, de DIICOT.

Astfel, marţi dimineaţă au loc 36 de percheziţii domiciliare în municipiile Bucureşti, Braşov, Galaţi, Timişoara şi în judeţele Vâlcea şi Ilfov

Potrivit primelor informaţii, au fost fraudate 500.000 de carduri, iar prejudiciul se ridică la 25 de milioane de dolari.

20 de persoane vor fi duse la sediul DIICOT, unde se află şi agenţi FBI, care vor participa la audieri.

Citeşte şi Site-uri româneşti, BLOCATE de SUA şi UE. Paginile web, suspectate că vând produse contrafăcute

Suspecţii vindeau produse contrafăcute sau chiar inexistente.

România liberă redă integral comunicatul DIICOT:

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.C.C.O. – S.C.C.I., au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 16 persoane, specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice.

În acest sens, în cauză sunt efectuate un număr de 36 de percheziţii domiciliare în municipiile Bucureşti, Braşov, Galaţi, Timişoara şi în judeţele Vâlcea şi Ilfov.

Membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale din desfăşurarea unei vaste activităţi infracţionale de criminalitate informatică, ce a constat în accesarea ilegală a mai multor sisteme informatice, sustragerea de date confidenţiale sau nedestinate publicităţii, precum şi efectuarea de operaţiuni frauduloase cu instrumente de plată electronică.

Invinuitii au utilizat mai multe societăţi comerciale, având ca obiect de activitate furnizarea unor servicii IT, pentru crearea şi întreţinerea unei infrastructuri informatice care să permită accesul fără drept, cu încălcarea măsurilor de securitate şi cu scopul obţinerii de date informatice, în sistemele informatice aparţinând unor companii străine cunoscute, de tip benzinării sau magazine alimentare.

Membrii grupării acţionau în vederea interceptării fără drept a transmisiilor de date informatice nepublice între sistemele implicate în realizarea/autentificarea plăţilor cu cărţi de credit, cu ajutorul unor aplicaţii special concepute în acest sens, instalate fără drept pe sistemele informatice vizate.

Conform instrucţiunilor aplicaţiei de interceptare, datele de identificare ale instrumentelor de plată electronice (cărţi de credit) capturate fie se salvau local şi ulterior erau transferate, fie se retransmiteau automat pe servere dedicate sau în conturi de email, de unde erau ulterior descărcate în scopul transmiterii/vânzării către alte persoane ori în vederea contrafacerii şi utilizării frauduloase a acestora.

Cu titlu de exemplu, în perioada decembrie 2011 – octombrie 2012 prin intermediul unui „magazin” virtual specializat s-au vândut un număr de 68.000 Carduri pentru preţul de 4 USD/card, învinuiţii obţinând un profit de 270.000 USD.

Urmare a activităţii infracţionale desfăşurate de către învinuiţi au fost efectuate operaţiuni frauduloase cu un număr de 500.000 de instrumente de plată electronică, totalizând o valoare de peste 25 milioane USD.

La sediul D.I.I.C.O.T. vor fi aduse în vederea audierii 20 de persoane, faţă de care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.7 al.1 rap. la art.2 lit.b pct.18 din Legea nr.39/2003, art. art.42 al.1,2,3, art. 43 alin.1, art. 44 al.1, art.46 al.1 lit.a şi b din Legea nr. 161/2003 şi art.27 al.3 din Legea nr.365/2002.

Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale şi SRI.

Actiunea a fost efectuata cu sprijinul ofiterilor de politie judiciara din cadrul BCCO Brasov, BCCO Galati, BCCO Timisoara, SCCO Valcea si lucratorilor din cadrul Jandarmeriei Romane.

Facem precizarea că faptele învinuiţilor urmează a fi analizate prin raportare la prevederile art. 66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie”.

Cele mai citite

Român prins în Italia cu o cantitate record de cocaină

O încărcătură de cocaină destinată aprovizionării principalelor centre de distribuție din Roma a fost interceptată de Garda Financiară a Comandamentului Provincial Roma la bariera...

Marcel, cel mai frumos dintre urâți

Recent, într-un interviu luat de Gâdea, primul ministru, care se și vede pe scaunul de la Cotroceni, ne-a delectat cu o butadă demnă...

Noua Comisie Europeană: Lupte politice, demisii surprinzătoare și acuzații de inechitate de gen în echipa Ursulei von der Leyen

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta marți, la Strasbourg, noua echipă de comisari și distribuirea portofoliilor acestora, după săptămâni de negocieri...
Ultima oră
Pe aceeași temă