20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPrefectul a creat aleea presei arădene

Prefectul a creat aleea presei arădene

Reprezentanţii Prefecturii Arad şi ai Direcţiei Silvice au inaugurat, în cadrul Săptămânii Pământului, o lizieră de pădure cu copaci intitulată sugestiv „Aleea presei arădene”. Evenimentul a avut loc în pădurea de la Neudorf, unde au fost plantaţi peste 30 de puieţi de stejar roşu.

Acţiune simbolică

„Acţiunea este simbolică şi prin ea am încercat noi, Prefectura şi Direcţia Silvică, împreună cu partenerii noştri din presă, să arătăm importanţa creerii unui ciclu natural. Noi, actuala generaţie, suntem datori să plantăm copaci pentru viitoarele generaţii. Am spus că este o acţiune simbolică pentru că, de fapt, Direcţia Silvică doar în această primăvară va împăduri 100 de hectare de teren”, a declarat prefectul Călin Bibarţ. Judeţul Arad are 211.800 hectare suprafaţă împădurită. Teodor Ţigan, directorul Direcţiei Silvice Arad, a precizat că, pe cele 100 de hectare, vor fi plantaţi 500.000 puieţi-gorun, stejari, plopi în zonele Gurahonţ, Sebiş, Beliu, Chişineu-Criş, Pecica, Săvârşin.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă