19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPrefect: În cazul de la Moroieni este vorba despre braconaj, ursul era...

Prefect: În cazul de la Moroieni este vorba despre braconaj, ursul era prins într-un lanţ

Prefectul de Dâmboviţa, Dragoş Rusu, spune că în cazul incidentului petrecut miercuri dimineaţă, când un bărbat din Moroieni a fost ucis de un urs, este vorba despre braconaj, după ce animalul rămăsese prins într-un laţ şi rănit, potrivit Mediafax.

Prefectul a precizat că incidentul a avut loc la o distanţă de 6-7 kilometri de localitatea Moroieni, pe dealurile din zonă.

„Mai mult ca sigur în acest caz este vorba despre braconaj. ursul fusese prins într-un laţ, era rănit. Clar este vorba despre braconaj. Nu ştim ce căuta acolo bărbatul care a fost atacat – dacă trecea întâmplător sau dacă eleste cel care pusese capcana. Este de nedescris ce s-a întâmplat aici”, a spus prefectul.

El a precizat că laţul era prins între trei copaci, iar cel mai probabil animalul s-a zbătut timp de câteva ore pentru a scăpa, animalul rupând laţul după ce a smuls din rădăcini arborii.

Potrivit prefectului, bărbatul care se afla acolo a fost sfâşiat de animal, care apoi a fugit în pădure.

La faţa locului, la ora transmiterii acestei ştiri se află atât autorităţile locale şi judeţene, cât şi zeci de poliţişti şi jandarmi şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu şi ai DSP.

Un bărbat a fost ucis de un urs, miercuri dimineaţă, în localitatea dâmboviţeană Moroieni, la câteva zile după ce o persoană a murit, iar alte două au fost rănite după ce au fost atacate de urs, în două localităţi învecinate.

Victima este un bărbat în vârstă de 64 de ani.

Bărbatul a fost găsit mort de către un paznic de vânătoare care a sunat la 112, în jurul orei 8.45.

Citeşte şi

Rovana Plumb: Incidentul din Dâmboviţa – în zona în care e carantină, pe acelaşi fond de vânătoare

Bărbat ucis de urs într-o localitate din Dâmboviţa

„Se pare că ursul era prins într-un laţ, iar ulterior acesta l-a atacat pe om”, a declarat purtatorul de cuvânt al Jandarmeriei Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a precizat că incidentul de miercuri dimineaţă a avut loc pe acelaşi fond de vânătoare de unde provine ursul care a atacat trei persoane, sâmbătă, în acea zonă fiind instituită carantina pe o distanţă de 30 de kilometri.

Rovana Plumb a spus că incidentul a avut loc la o distanţă de aproximativ zece kilometri de locul în care sâmbătă a avut loc primul atac al ursului.

Un bătrân de 71 de ani a murit, iar o femeie în vârstă de 55 de ani a fost rănită, după ce au fost atacaţi, sâmbătă, de un urs. Femeia, care este rudă a ministrului Rovana Plumb, a suferit multiple plăgi pe faţă, la gât, la picioare şi la coapse. Iniţial, femeia a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, iar cursul serii, a fost transferată, cu o ambulanţă, la Spitalul de Arşi din Bucureşti, unde a fost supunsă unor intervenţii chirurgicale.

Incidentele au avut loc într-un interval de aproximativ şase ore, în judeţul Dâmboviţa, în satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa, respectiv în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni, cele două localităţi fiind învecinate.

De asemenea, animalul a atacat şi un bărbat din Buciumeni care vindea fructe pe marginea drumului, lângă maşină. Acesta a suferit leziuni pe spate şi la faţă.

Sâmbătă seară, ministrul Mediului, Rovana Plumb, a mers la Buciumeni, unde a anunţat că a fost emis aviz pentru ca ursul care a atacat trei oameni să poată fi împuşcat, spunând că trebuie intervenit sâmbătă noapte, nu mai târziu, pentru că animalul este suspect de turbare şi poate ataca alte persoane.

Sâmbătă noapte, vânătorii au împuşcat ursul la marginea localităţii Pietroşiţa, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dâmboviţa, Sandu Tolea, susţinând că este vorba despre animalul care atacase cele trei persoane.

Primele date ale autopsiei au arătat că ursul era turbat. În aceste condiţii, a fost stabilită carantina, fiind instituită o zonă de supraveghere pe o porţiune de 10 kilometri şi o zonă de protecţie pe o porţiune de 30 de kilometri.

Prefectul de Dâmboviţa, Dragoş Rusu, anunţa, duminică seară, că a fost constituit Centrul local de combatere a bolilor, care va coordona vaccinarea pe o rază de trei kilometri a câinilor şi pisicilor din Pietroşiţa şi Buciumeni, localităţi pe unde a trecut ursul turbat care a atacat trei oameni.

Prefectul mai spunea că „situaţia este foarte gravă, dar este sub control”.

Totodată, au fost constituite echipe formate dintr-un poliţist, doi jandarmi şi un vânător care să patruleze în localităţile dâmboviţene Pietroşiţa, Moroieni şi Buciumeni, unde ursul a atacat trei persoane, una dintre acestea murind.

„Patrularea se va face în intervalul orar 16.00 – 2.00, pentru ca, la nevoie, să poată acţiona. După ce a fost împuşcat ursul, nu am mai avut apeluri de la cetăţeni că ar mai fi văzut vreun urs. Am convingerea că problema s-a rezolvat. Ori ursul împuşcat este cel căutat, ori a plecat în habitatul lui. Patrula mixtă va fi la treabă atât timp cât va fi nevoie. Sâmbăta şi duminica vor acţiona şi pe timpul zilei”, declara şeful Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, Danil Zepişi.

După ce un urs a atacat trei persoane, şefii inspectoratelor judeţene de poliţie şi de jandarmi din Dâmboviţa au făcut apel la populaţie să anunţe imediat autorităţile dacă obervă urşi aproape de zona locuită şi să evite să le ofere hrană.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă