Traseele „Valea dinozaurilor” şi „Caprele negre”, ambele aflate în judeţul Hunedoara, în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, respectiv Parcul Naţional Retezat, au fost selectate din 20 de asemenea „poteci”, cum mai sunt ele numite, de Asociaţia de Ecoturism din România (AER), care le va promova printr-o broşură care va fi editată în această toamnă.
Potrivit reprezentantului AER, Bogdan Papuc, au existat 14 criterii de selecţie, printre care se numără grafica panourilor care semnalează obiectivele turistice, cursivitatea textului de prezentare, dar şi gama de servicii ecoturistice din zonă şi implicarea comunităţii locale în promovarea traseului.
„În ultimii ani, au apărut numeroase poteci tematice în ariile naturale protejate, însă de cele mai multe ori, ele sunt promovate doar pe plan local sau regional. Scopul proiectului este să realizăm o promovare unitară la nivel naţional a celor mai bune poteci şi să le transmitem potenţialilor turişti, că acestea reprezintă o modalitate inedită de descoperire a valorilor unei zone protejate”, a spus Bogdan Papuc.