20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPosta redactiei

Posta redactiei

Programul „Bani de liceu”

Ca urmare a memoriului adresat de eleva Florentina Mirela din Strehaia, care solicita unele lamuriri cu privire la criteriile de acordare a sprijinului financiar acordat elevilor in cadrul Programului „Bani de liceu”, Ministerul Educatiei si Cercetarii ne-a comunicat urmatoarele:
In baza H.G. nr. 1488/9.09.2004, beneficiari ai Programului „Bani de liceu” pot fi elevii care se afla in intretinerea familiilor al caror venit brut pe membru de familie, realizat in ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 1.500.000 lei, precum si elevii care beneficiaza de o masura de protectie ori aflati sub tutela sau curatela in cazul respectarii conditiei de venit precizate mai sus. Conform informatiilor pe care ni le-ati furnizat, rezulta faptul ca din punct de vedere legal statutul dumneavoastra este neclar (nu va aflati in intretinerea parintilor, nu beneficiati de o masura de protectie si nici nu beneficiati de tutela sau curatela), astfel incat este imposibil sa fie determinat venitul brut pe membru de familie. Pentru a putea beneficia de sprijinul financiar din cadrul Programului „Bani de liceu” este necesar sa va clarificati, in timp cat mai scurt, statutul legal. In masura in care este clarificat statutul dumneavoastra legal, intrucat programul este prevazut sa continue si in anul scolar viitor, va recomandam sa luati legatura cu secretariatul institutiei de invatamant unde sunteti eleva si sa depuneti o cerere, pentru a putea candida in anul scolar 2005-2006, in vederea acordarii sprijinului financiar din cadrul acestui program.

Concediul de maternitate

Referitor la intrebarea dnei Maria Gherghinescu, din Bucuresti, mentionam ca:
Femeile cu handicap asigurate beneficiaza, la cerere, de concediu pentru sarcina incepand cu luna a sasea de sarcina. Daca intervine o intrerupere de sarcina sau cand din cauza unei sarcini complicate femeile incadrate in munca devin inapte de munca, ele beneficiaza, in afara concediului de maternitate, si de indemnizatie in caz de pierdere temporara a capacitatii de munca. Contractele de munca ale salariatelor care se afla in concediu de maternitate nu pot fi desfacute din initiativa celui care angajeaza.

Lipsa rovinietei se sanctioneaza cu amenda

Potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fara a detine rovinieta constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda, iar potrivit alin. (5) conduca-torilor vehiculelor inmatriculate in alte state li se vor aplica amenzi contraventionale numai in punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, la iesirea din Romania. Referitor la organele competente sa constate contraventiile prevazute la art. 8 din actul normativ mai sus mentionat, conform art. 9 lit. d), aceasta se poate face si de catre per-sonalul politiei de frontiera care isi desfasoara activitatea in punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a Romaniei, impreuna cu personalul imputernicit din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania – S.A. – de aici rezulta faptul ca personalul Politiei de Frontiera nu are competenta exclusiva in a sanctiona fapta prevazuta de art. 8, ci poate aplica sanctiunile contraventionale in discutie numai in punctele de trecere a frontierei de stat si numai impreuna cu personalul prevazut la art. 9 lit. a) din O.G. 15/2002. Raportat la prevederile legale invocate mai sus, pentru a circula pe drumurile publice din Romania, devine evidenta obligatia de achizitionare a rovinietei de catre conducatorii autovehiculelor inmatriculate in alte state, iar responsabilitatea asigurarii informarii cu privire la obligati-vitatea achizitionarii rovinietei Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania – S.A., autoritate competenta in gestionarea acestei problematici.

Plata arendei

De la Statiunea de Cercetare Dezvoltare Agricola Secuieni judetul Neamt am primit un raspuns referitor la problema dnei Munteanu Trandafira:
„Sus-numita are contract cu SCDA Secuieni nr. 3106/28.08.2002 (valabil cinci ani) pe suprafata de 3,04 ha pe ferma vegetala Secuieni – trup Aldesti. Pentru anul 2004 are de primit 2432 kg grau, adica 851,2 lei. Din suma respectiva i s-au trimis 710 lei, iar diferenta de 141,2 lei, trimisa prin mandat postal. In anul 2005 are de primit 2432 kg grau, care poate fi ridicat personal sau prin delegat imputernicit de persoana in cauza. Facem mentiunea ca in conformitate cu Legea arendei, Decret 46/1.04.1994, plata arendei se face in natura, in bani sau in natura si bani. Intrucat unitatea nu are posibilitati financiare, urmeaza ca plata sa se faca in natura, valorificarea produselor acordate facandu-se personal, asa dupa cum prevede contractul. Pretul stabilit pentru grau, de 0,35 lei/kg, reprezinta valoarea produsului pe piata libera din zona respectiva.

Piata laptelui de vaca

Legislatia la care se refera dl Dumitru Gheorghe, din Olt, a fost publicata in Monitorul Oficial.
Este vorba despre Ordonanta privind organizarea pietei laptelui de vaca, publicata in M.O. 781/
29.08.2005, ce asigura crearea cadrului legal implementarii de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana a prevederilor in domeniu ale Regulamentului nr. 1255/1999/CE, publicat in Jurnalul oficial al Comunitatilor Europene seria L 160 din 26 iunie 1999, ale Regulamentului nr. 1782/2003/CE, publicat in Jurnalul oficial al Comunitatilor Europene seria L 270 din 21 octombrie 2003 si ale Regulamentului nr. 1788/2003/CE, publicat in Jurnalul oficial al Comunitatilor Europene seria L 270 din 21 octombrie 2003. Conform acestei ordonante, competenta administrarii cotei nationale de lapte a Romaniei este atribuita Departamentului de administrare a cotei de lapte (DACL), din cadrul Agentiei Nationale pentru Ameliorare si Reproductie in Zootehnie din subordinea Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale. Prezenta ordonanta intra in vigoare la 90 de zile de la data publicarii in M.O., cu exceptia art. 6, art. 9, art. 10 alin. (2) si art. 11, care intra in vigoare la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

Primaria de sector rezolva situatia locativa

Aflandu-se intr-o situatie destul de complicata, dl Tudor Ichim, care nu are unde sa locuiasca,
ne-a trimis un memoriu. Primaria Municipiului Bucuresti careia
i-am solicitat sprijinul ne-a dat un raspuns din care rezulta urmatoarele:
In conformitate cu prevederile Legii 114/1996 si Hotararii Consi-liului General al Municipiului Bucuresti nr. 42/2003, competenta rezolvarii situatiei locative o are numai primaria de sector pe raza careia aveti domiciliul stabil, conform buletinului sau cartii de identitate.

Pensia a fost corect stabilita

Referitor la nemultumirea doamnei Elena Costache din Campina cu privire la stabilirea drepturilor de pensie, Casa Judeteana de Pensii Prahova ne-a trimis urmatorul raspuns:
Reexaminand documentele din dosarul nr. 122626, s-a constatat ca initial ati fost inscrisa la pensie pentru munca depusa si limita de varsta, cu vechime incompleta, conform Legii nr. 3/1977, in vigoare la acea data, in baza unei vechimi totale in munca utila la pensie in cadrul asigurarilor sociale de stat de 18 ani si 17 zile, in grupa a III-a de munca, a unei contributii la pensia suplimentara de 10 ani si 6 luni, prin decizia nr. 109630/28.02.1990. Ulterior s-a emis decizia nr. 109630/2.10.1991, prin care vi s-a schimbat baza de calcul si vi s-a stabilit in mod eronat pensie pentru limita de varsta, cu vechime integrala. Astfel, prin decizia sus amintita, emisa de Oficiul de Pensii sector 4 Bucuresti, vi s-a stabilit o pensie in cuantum de 982 lei si o pensie suplimentara de 118 lei, incepand cu 1.07.1990. Ulterior, urmare a schimbarii domiciliului dv. in municipiul Campina, s-a emis decizia nr. 122626/
11.07.2005, prin care vi s-a stabilit o pensie in cuantum de 158 lei. Prin decizia nr. 122626/8.08.2005, vi s-a acordat pensie pentru limita de varsta cu vechime incompleta, intrucat nu au fost respectate prevederile H.G. nr. 332/2000, respectiv recorelarea drepturilor de pensie incepand cu data de 1.08.2000. Conform dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Legea 544/2003 pentru scutirea de la plata a unor debite catre bugetul asigurarilor sociale de stat, debitul total de 2.204 lei noi, reprezentand pensie incasata necuvenit pe perioada 1.08.2002-30.06.2005, a fost scutit de la plata. Dosarul dv. de pensie va fi evaluat in vederea recalcularii, conform H.G. nr. 1550/2004 in cursul anului 2005, iar noile drepturi de pensie vor fi platite cu data de 1.07.2005. Va rugam sa retineti ca dosarul dv. a fost verificat, iar drepturile de pensie au fost corect stabilite.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă