19.1 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialPorturile constănţene au fost închise timp de două ore din cauza ceţii

Porturile constănţene au fost închise timp de două ore din cauza ceţii

Activitatea în porturile constănţene a fost sistată, joi dimineaţă, timp de aproximativ două ore, din cauza ceţii dense, după ce fuseseră închise şi miercuri din cauza vântului puternic, transmite Mediafax.

Potrivit autorităţilor portuare constănţene, operaţiunile au fost suspendate, joi dimineaţă, începând cu ora 09.00, în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud – atât maritim cât şi fluvial, şi Midia, după ce vizibilitatea a scăzut sub o jumătate de milă marină, din cauza ceţii.

De asemenea, tot din cauza vizibilităţii extrem de scăzute a fost suspendat şi traficul de barje pe Canalul Dunăre – Marea Neagră prin ecluza de la Agigea.

Manevrele navelor au fost reluate după aproximativ două ore, după ridicarea ceţii, dar reprezentanţii autorităţilor portuare spun că situaţia s-ar putea repeta de mai multe ori pe parcurul zilei.

Activitatea în porturile constănţene a fost sistată şi miercuri, aproape pe durata întregii zile, din cauza vântului puternic care sufla în rafale, cu viteze de aproape 60 km/h.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă