Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Iaşi, că va face tot ce ţine de el să nu se întoarcă la guvernare cei care "luau şpăgi de la Microsoft şi retrocedau terenuri pe milioane de euro", potrivit Mediafax.
"Voi face tot ce ţine de mine să nu se întoarcă la guvernare cei care în 2010 luau şpăgi de la Microsoft, cei care retrocedau pe milioane de euro tot felul de terenuri, cei care au blocat fondurile europene sau cei care au dus TVA la 24%. Dacă vin alţii mai buni ne gândim", a precizat Victor Ponta.
În dosarul Microsoft sunt implicați noua ministri din guvernele Nastase si Boc, aceștia fiind: Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Șerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Ticău, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu și Mihai Tănăsescu suspectați de DNA că ar fi săvârșit infracțiuni de corupție.
Dosarul retrocedărilor reunește nume precum fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam, senatorul PNL Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane.
Întrebat de jurnalişti în legătură cu afirmaţia preşedintelui Klaus Iohannis potrivit căreia acesta îşi doreşte un guvern PNL, Ponta a spus că ultimul vot dat actualului guvern în Parlament a fost în urmă cu doar o lună şi că rezultatul a fost de 377 de voturi "pentru" şi 143 "împotrivă".
"Cred că actuala majoritate nu doar că este stabilă, dar poate să guverneze foarte bine până în 2016, iar dacă guvernează foarte bine va câştiga alegerile. Şi Băsescu şi-a dorit guvernul său şi n-a ieşit prea bine", a spus Victor Ponta.
Premierul a adăugat: "Avem obligaţia să lucrăm toţi, adică preşedinte cu premier şi Parlament".
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Realitatea TV, că îşi doreşte un guvern PNL, cu care să se simtă confortabil şi să pună în aplicare viziunea sa pe zece ani, precizând că relaţia cu guvernul actual este una instituţională, normală.
”Da, eu îmi doresc un Guvern PNL. Nu fac niciun secret din asta”, a spus Iohannis, precizând că ”una este ce avem acum, colaborăm instituţional, alta este dacă va fi un guvern, acum sau după 2016, cu cât mai repede cu atât mai bine”.
El a mai spus că îşi doreşte ”un Guvern cu care se simte confortabil, cu care, dacă merge la Bruxelles, să spună: Domnule preşedinte, Guvernul meu şi cu mine..”.
Despre relaţia cu actualul Guvern condus de Victor Ponta, preşedintele a precizat că are o relaţie instituţională, normală. ”Acest Guvern a fost aici, când am devenit preşedinte, nici nu i-am ales, nici nu îi resping. Instituţional, nu e treaba preşedintelui, dar cu acest guvern nu văd cum să pun în practică viziunea mea pe zece ani pentru România”, a spus Iohannis.
El a continuat: ”Eu îmi doresc un guvern PNL, dar trebuie să vedem cum, ce mi-aş dori, varianta optimală, şi ce se poate”, adăugând că preşedintele nu poate schimba Guvernul.
”Acum nu avem alegeri, dar este posibil, am spus-o şi înainte de alegeri, şi toată lumea a observat că vor începe mişcări în Parlament. Se vor forma noi grupuri. Acest lucru se întâmplă, lucrurile se întâmplă în Parlament. Este posibil, pe parcursul acestui an, să fie mişcări între partide, să se scimbe majoritatea, şi este normal, când actuala Opoziţie vine cu o moţiune de ceznură şi schimbă guvernul. Aşa funcţionează democraţia, este normal, este natural, şi atunci vom avea alt guvern”, a mai spus Iohannis.