Rareori în istoria contractelor de infrastructură din România de după 1990 s-a impus mai evident decât zilele trecute, implicarea unui ministru în aranjarea unui contract plătit din fonduri publice.
Legătura dintre compania de stat care dă contractul în calitate de autoritate contractantă şi ministrul bănuit a sta în spatele aranjamentului respectiv de regulă este vagă. Lumea bănuieşte că în spatele afacerii respective ar sta ministrul şi partidul său, dar dovezile nu există.
In cazul contractului de 300 de milioane de euro pentru repararea căii ferate Vinţu de Jos-Simeria, bani veniţi de la Uniunea Europeană în cea mai mare parte, dubiile de acest gen sunt prea puţine. Fantoma ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, se iţeşte pretutindeni în povestirea spusă zilele trecute pe blogul său, de către fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al CFR SA, Lucian Isar, privitoare la licitaţia organizată de această companie de stat pentru repararea celor 44 de kilometri de cale ferată. Alături de Dimitris Sophocleous, fostul director general al CFR, Lucian Isar a făcut parte din echipa managerilor privaţi, numită la începutul anului la cârma companiei.
Fostul preşedinte al CA CFR SA nu pomeneşte explicit numele ministrului Relu Fenechiu atunci când povesteşte schema prin care a fost aranjată semnarea contractului cu firmele FCC şi Alpine, în pofida faptului că oferta acestora purta ştampila ”necorespunzător” pusă de către Curtea de Apel Bucureşti. Când menţionează presiunile la care atât el cât şi Sophocleous au fost supuşi pentru a acorda contractul firmelor FCC şiAlpine, Isar pomeneşte de ”reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor”, ai ”Corpului de Control al ministrului Transporturilor”, de un director general adjunct pe fonduri UE, adus de Fenechiu de la Iaşi dintr-o obscură funcţie politică în PNL pentru a fi pus într-un post cheie pe fonduri europene la CFR SA.
Să crezi că pleiada de trepăduşi care aruncau la coşul de gunoi sau ascundeau în fundul sertarelor cererile de verificare a contractului Vinţu de Jos-Simeria, adresate de Lucian Isar şi de Dimitris Sophocleous Corpului de Control al ministrului Fenechiu, acţionau de capul lor, fără ştiinţa ministrului, aşa dintr-o impotrivire generală la nivelul ministerului, este o naivitate.
Este o inocenţă să te gândeşti că trepăduşii, dintr-un imbold interior, doseau de managerii privaţi deciziile Curţii de Apel, potrivnice firmelor FCC şi Alpine şi făceau din proprie iniţiativă presiuni pe echipa managerială pentru a semna dubiosul contract cu argumente de tipul ”se pierd bani europeni (câtă demagogie!)”, ”veţi fi traşi la răspundere” sau ”nu sunt indicii privitoare la nereguli”. Observaţi cum zăhărelul era folosit împreună cu biciul. Să crezi că toţi funcţionari ai statului s-au străduit din proprie iniţiativă să ia din mâna lui Dimitris Sophocleous administrarea fondurilor UE (din care se finanţa contractul) pentru a da gestionarea acestora şi, implicit autoritatea semnării contractului, vreunui mameluc din minister care nu ieşea din cuvântul politrucilor plantaţi de Relu Fenechiu în minister este, iarăşi, o inocenţă.
Relevant este că în urmă cu cîteva luni ministrul declara public că doreşte la Transporturi aceleaşi performanţe cu cele pe care le-a avut în mediu privat. Contractul public Vinţu de Jos Simeria se dovedeşte a fi un succes la fel de grandios pentru Fenechiu cu cel avut de el la semnarea contractului privat cu obiect vânzarea unor transformatoarelor ruginite şi revopsite către o companie de stat.
Povestea acestei licitaţii ne mai permite să înţelegem unele lucruri, anume de ce ministrul Fenechiu, guvernul Victor Ponta urăşte cu adevărat managerii privaţi. De ce în final, la cârma companiilor de stat au ajuns tot foştii directori politici ai acestor companii, vopsiţi însă drept manageri privaţi. Trucarea contrcatului de 300 de milioane de euro nu ar fi ieşit la iveală dacă Lucian Isar ar fi fost unul dintre slugoii care bat din pinteni când li se se zice cine trebuie să câştige o anumită licitaţie. Dealtfel, ultima mişcare a ministrului Fenechiu şi a oamenilor săi a fost destituirea rapidă a echipei Isar-Sophocleous fix în ziua in care o echipă de control a statului a venit în vizită la minister pentru a verifica acest contract. Controlul fusese solicitat de către managerii privaţi. Acum, contractul Vinţu de Jos-Simeria se află în analiza Curţii de Conturi şi a Departamentului de Luptă Antifraudă. Dacă aceste instituţii sunt mai mult decât nişte simple anexe politice ale Guvernului, cu ajutorul cărora se împroaşcă cu noroi adversarii politici ai partidelor la guvernare, plângerile făcute de Isar-Sophocleous nu vor sfârşi fără a produce consecinţe.
Revenind la un cadru mai general, este ridicolă sforţarea premierului Victor Ponta de a ne arăta cât de coruptă a fost guvernarea PDL, trecând sub tăcere scandaluri, acuze de corupţie, mărturisiri publice cum sunt cele făcute de Lucian Isar, referitoare la contractul Vinţu de Jos-Simeria. Să spui că ai reclamat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fapte de natură penală din perioada 2010-2011 referitoare la proiectul ”e-Romania 2” care au făcut bugetului de stat o gaură de până la 50 de milioane de lei (întreaga valoare a contractului), în condiţiile în care miniştrii tăi aranjează contracte de sute de milioane de euro, este o mare demagogie a guvernului Victor Ponta. Să treci sub tăcere faptul că aranjarea acestei licitaţii ar putea obliga România să plătească despăgubiri de câteva zeci de milioane de euro către participanţii la această licitaţie, că există riscul ca Uniunea Europeană să suspende defintiv fondurile alocate României pentru Transporturi, după un prim-scandal al autostrăzii Nădlac-Arad, este o dezinformare crasă a românilor.
Doar dorinţa lui Victor Ponta de a convinge românii că el conduce un Guvern cinstit, antiteză a guvernanţilor corupţi ai PDL, poate explica această abordare selectivă a corupţiei de către premier. Fără a spune explicit ”noi suntem cinstiţi”, Victor Ponta ne comunică subliminal aceasta.
Problema guvernanţilor, din prezent sau din trecut, este că niciunul dintre ei nu crede cu adevărat, in sinea sa, în chestiunile pe care dealtfel le declară public la televizor sau la Bruxelles, precum importanţa pieţei libere, a competiţiei corecte, a principiului ”cea mai bună ofertă câştigă”.
În România instituţiile statului sunt prea slabe şi prea prinse în jocuri politice, iar banii sunt prea mulţi pentru a lăsa curgerea lor în voia unor principii abstracte.
