Victor Ponta, a anunţat, luni, că nu va participa la voturile pe care Camera Deputaţilor urmează să le dea în cazurile social-democraţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, el arătând că nici în trecut nu a participat la astfel de voturi, informează Mediafax.
“Nu (particip – n.r.) şi nu am participat niciodată, pentru că am funcţia de şef al Guvernului şi din această funcţie de şef al Guvernului trebuie să fiu implicat cât mai puţin în ceea ce ţine de relaţia între Justiţie şi Parlament”, a spus Ponta, întrebat dacă va participă la voturile din Cameră pentru ridicarea imunității deputaților PSD Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam.