19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPonta se întâlneşte cu Udrea la slujba Sfintei Cuvioase Parascheva

Ponta se întâlneşte cu Udrea la slujba Sfintei Cuvioase Parascheva

Elena Udrea a anunţat pe Facebook că va participa la slujba de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva care va avea loc la Catedrala Metropolitană din Iaşi.

„Vreau să fiu alături de zecile, poate chiar sutele de mii de pelerini care s-au strâns anul acesta în capitala Moldovei. Nimic nu mă bucură mai mult decât să fiu în mijlocul acestor oameni foarte credincioşi, care, o dată pe an, înţeleg să ia parte la una dintre cele mai importante sărbători creştine din acest colţ de ţară”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Premierul Victor Ponta a anunţat, de asemenea, printr-un comunicat de presă, că luni va participa la slujba de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva.

Citeşte şi Ponta va participa la slujba Sfintei Cuvioase Parascheva

Fostul ministrul al Turismului a profitat de ocazie pentru a aminti că a fost în timpul mandatului său a ajutat cu fonduri bisericile din Moldova.

„Sunt ministrul în mandatul căruia s-au alocat cele mai multe fonduri pentru proiectele importante ale Bisericii din inima Moldovei – peste 90 de milioane de lei (aproximativ 21 de milioane de euro) într-un plan mai amplu de reabilitare şi valorificare a patrimoniului cultural din Iaşi. Acesta a conţinut trei proiecte mari: Ansamblul Metropolitan din Iaşi, al cărui beneficiar a fost chiar Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (60 de milioane de lei); monumentul „Biserica Banu” Iaşi (11 milioane de lei); monumentul istoric ”Sf. Sava” Iaşi (19 milioane de lei)”, a scris Udrea.

Duminică, Elena Udrea a participat la slujba Sfintei Cuvioase Parascheva, la catedrala arhiepiscopală din Roman şi a postat pe contul de Facebook mai multe poze.

„M-am bucurat foarte mult să fiu alături de romaşcani în acest moment încărcat de semnificaţii profunde pentru aceşti oameni foarte credincioşi”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva este una dintre cele mai importante sărbători din zona Moldovei şi atrage zeci de mii, chiar sute de mii de pelerini în fiecare an.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă