Victor Ponta şi-a programat pentru sâmbătă o deplasare în Kosovo, pentru a se întâlni cu militarii români aflaţi în zonă şi cu comandantul misiunii NATO (KFOR), informează Mediafax.
România participă în prezent la misiunea KFOR cu 68 de militari, la care se adaugă încă 128 de militari ca rezervă strategică.
În urmă cu un an, după ce se pronunţase în favoarea unei recunoaşteri rapide a independenţei Kosovo, premierul Ponta, aflat la Washington, i-a spus vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, că în 2014 "nu se va întâmpla nimic" în ceea ce priveşte recunoaşterea Kosovo, dar că în 2015 România va avea o poziţie coordonată cu partenerii internaţionali.
Ulterior, aflat la Tirana, în Albania, Ponta a afirmat că nu susţine o parelelă între Crimeea şi Kosovo şi că problemele din regiune se vor rezolva atunci când Serbia şi Kosovo vor deveni state membre UE.
Preşedintele Traian Băsescu însă, comentând la acel moment situaţia din Crimeea şi din regiune, afirma: "Poate şi premierul întelege că nu mai trebuie dat semnalul «Lăsaţi să plece preşedintele că recunosc eu Kosovo imediat»".
El arăta, referitor la situaţia din Ucraina, că ne aflăm în faţa unui precedent, nu neapărat identic, şi anume cel din Kosovo. "Autorităţile locale din Crimeea se cramponează de el, în votul dat cu privire la independenţa Crimeei, şi anume precedentul Kosovo", a spus şeful statului.
"Poate şi premierul înţelege că nu mai trebuie dat semnalul: «Lăsaţi să plece preşedintele, că recunosc eu Kosovo, imediat». Este o probă de slugărnicie, care nu îşi are rostul când privim la interesul naţional al României şi la realitatea regiunii în care noi trăim", a spus Băsescu.
Preşedintele a declarat, ulterior, întrebat de presă, că s-a referit la declaraţiile premierului Ponta, care a spus că are altă poziţie decât cea a preşedintelui cu privire la Kosovo. "O face nu numai public, o face şi în discuţiile bilaterale", a mai spus Băsescu.
Întrebat dacă are informaţii privind aceste discuţii bilaterale ale premierului, pe tema Kosovo, preşedintele Băsescu a răspuns: "Altfel nu aş fi spus public.(..) I se pare că a fi extrem de flexibil îi poate aduce ceva. Eu pot să îi spun că atâta timp cât are în CV un plagiat şi o lovitură de stat, e greu să fii un partener credibil, oricâte concesii ar face".