Premierul Victor Ponta l-a somat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, pe preşedintele Traian Băsescu, să „nu mai ameninţe nici persoane, nici instituţii publice, nici trusturi media şi nici pe cei 8,5 milioane de români”.
„Referendumul a fost corect organizat. Traian Băsescu să înceteze imediat cu declaraţiile iresponsabile privind loviturile de stat şi încălcări de lege. Îl avertizez pe Traian Băsescu să nu mai ameninţe nici persoane, nici instituţii publice, nici trusturi media şi nici pe cei 8,5 milioane de români. Îi cer să înceteze imediat”, a avertizat Victor Ponta.
Premierul consideră că „este esenţial pentru Guvernul României să-i ascult pe cei 8,5 de milioane de români. Ei reprezintă o voce mult prea puternică pentru a fi ignorată”.
Victor Ponta a mai spus că, în acest moment, Traian Băsescu „se reprezintă numai pe el însuşi, şi pe Viktor Orban”.
„Ca premier, apreciez că Traian Băsescu, în acest moment se reprezintă numai pe el însuşi, şi pe Viktor Orban. Traian Băsescu nu e un preşedinte susţinut nici măcar de el, neprezentându-se la vot”, a declarat premierul.
Premierul a avertizat că îl va „trage la răspundere pe Traian Băsescu”, cu toate mijloacele legale şi instituţionale.
„Cu toate mijloacele legale şi instituţionale îl vom trage la răspundere pe Traian Băsescu şi pe cei din jurul lui. Aşteptăm ca CCR să se pronunţe asupra referendumului. Sper că Traian Băsescu să înţeleagă şi mesajul meu şi mesajul celor 8,5 milioane de români”, a spus Victor Ponta.