Campania pentru alegerile europarlamentare s-a încheiat. O campanie anostă, fără sare și piper, fără elemente spectaculoase. O campanie dominată de atacurile dintre președinte și premier, pe de o parte, și de lupta dintre PSD și PNL pe brandul USL, pe de altă parte. Dezbaterile despre temele europene au lipsit cu desăvârșire. Toate partidele au tratat această campanie ca pe o repetiție pentru prezidențiale. O repetiție fără prezidențiabili, deși afișajul electoral a fost dominat de ”posibili prezidențiabili”. La PNL, prezidențiabilul este incert. Pe afișe au apărut atât Antonescu, cât și Iohannis. La PDL, Cătălin Predoiu a realizat cam târziu că ceilalți au furat startul. Deși MRU apare pe afișele Forței Civice, e prezidențiabilul nimănui. Și așa va și rămâne. PMP a defilat cu Elena Udrea în rol de prezidențiabil, iar PSD cu Victor Ponta. Însă anunțul oficial nu a fost făcut. Nici la PMP, nici la PSD.
Victor Ponta nu doar că a tronat pe afișele PSD, dar a făcut un adevărat turneu electoral în organizațiile teritoriale. Iar liderii județeni i-au umplut sălile până la refuz. O primire demnă de un adevărat președinte. În fiecare organizație, Victor Ponta a spus aceeași frază-cheie: „Voi candida la președinție dacă am și susținerea dumneavoastră”. Cu toate acestea, Victor Ponta nu și-a asumat explicit candidatura. O strategie de marketing politic? Sau încă mai speră să scape de această candidatură? El știe că odată făcut marele anunț – anunțul prezidențiabil – în PSD se va declanșa imediat lupta pentru fotoliul de președinte al partidului. Succesorul lui Ponta în fruntea PSD va spera, probabil, să fie desemnat premier, imediat după ce actualul șef al partidului se instalează la Cotroceni. Iar doritori există. În acest turneu electoral, Ponta trebuia să-și prezinte succesorul. Să-l arate organizațiilor și să facă tranziția mai ușor acceptată de activul de partid. Însă Ponta nu are încă un succesor. Cu toate că PSD s-a schimbat foarte mult după venirea lui în fruntea partidului, iar tranziția spre o altă generație este în desfășurare, Ponta nu și-a crescut un succesor. Nici nu a avut când să facă lucrul acesta. Singurul politician care l-a flancat în această campanie pre-prezidențială este Liviu Dragnea. Dragnea speră să preia partidul și îl împinge pe Ponta cu toată forța spre o candidatură la prezidențiale.
Chiar și Iliescu îi face vânt spre Cotroceni. Deși în urmă cu trei ani îi atribuia faimoasa etichetă de ”cârlan tânăr, fără minte”, acum consideră că Ponta a acumulat suficientă experiență pentru a fi președintele României – „În momentul de față este persoana din conducerea PSD care are cea mai mare expunere și care a acumulat și o anumită experiență, deși este un premier tânăr”. Iliescu nu a uitat perioada când a fost președintele României și câtă influență a mai avut el în partidul condus de Năstase. Știe că Ponta nu are un succesor capabil să câștige bătălia din partid. Și, astfel, pentru Iliescu (11% încredere – CSOP) se deschide oportunitatea să mai facă câteva jocuri din umbră. Sorin Oprescu (39% încredere – CSCI) sau Alexandru Atanasiu ar fi două nume pe care ar putea să le arunce în luptă și prin care ar putea să se mai implice discret în PSD, chiar dacă are 84 de ani. O situație pe care Ponta ar trebui să o încurajeze. De ce?
Încă de la primele zvonuri privind o posibilă candidatură a lui Victor Ponta, viitorul acestuia a fost creionat de diverși analiști ca fiind unul destul de sumbru. Că e prea tânăr, că își încheie cariera politică foarte devreme, că va fi izolat la Cotroceni, fără nicio influență asupra partidului etc. N-aș zice același lucru. Din contră. Victor Ponta va veni la Cotroceni pe un teren foarte propice pentru a se implica politic. Rolul de președinte este astăzi mai atractiv decât oricând. Actualul președinte lasă moștenire o funcție care îi va permite viitorului președinte să joace un rol politic activ. În ultimul mandat prezidențial, Traian Băsescu a generat un precedent foarte generos pe care Ponta trebuie doar să-l exploateze la potențialul maxim. Ce îi trebuie? O vestă, o cămașă cu mânecile suflecate, o perdeluță și… adio FDSN, adio PDSR, adio PSD.
Mișcarea Populară este un eșec politic. Un proiect politic în care inițiatorii nu au crezut, făcut în grabă și cu un Traian Băsescu epuizat politic după 10 ani de mandat prezidențial. Ponta e tânăr, are energie, are capacitatea și timpul necesar să gândească un proiect politic nou și să-și îndeplinească visul. Un partid de stânga modern. Spre deosebire de Băsescu, Ponta va avea toate piesele de puzzle necesare pentru a demara un asemenea proiect. Și va putea să se implice fără nici un risc. Precedentul există deja. Forumul Progresist Social-Democrat, baza de lansare a partidului, a fost inaugurat săptămâna trecută chiar în prezența lui Victor Ponta și a lui Peter Mandelson, artizanul New Labour. De asemenea, va avea la dispoziție și infrastructura politică necesară, creată prin politicienii tineri pe care i-a plasat în funcții-cheie în administrația locală și centrală, dar mai ales în Parlament și în fruntea organizațiilor județene ale partidului. De la Cotroceni, Ponta trebuie să facă trei lucruri simple, dar esențiale. Să garanteze independența justiției, libertatea serviciilor – să fie un jucător în echipă – și să facă un partid nou. Un partid de stânga nou, modern, care să abordeze teme noi, specifice stângii moderne occidentale. Un partid în care s-ar simți confortabil chiar și un George Maior, după ce-și va epuiza misiunea din fruntea SRI. Alegerile parlamentare din 2016 sau alegerile prezidențiale din 2019 sunt ținte rezonabile pentru noul partid.
”Partidele actuale şi-au epuizat capacitatea de a garanta progres, avem nevoie de altele…Ţării îi trebuiesc acum nişte forţe politice noi…Forţe politice care să ia ţara de unde este ea acum” – declara Traian Băsescu. Și are dreptate. Construcția unor partide noi, atât la dreapta, cât și la stânga spectrului politic, este o mare provocare pe care arhitecții din umbră ai scenei politice românești trebuie să și-o asume în perspectiva anului electoral 2016. PSD poate rămâne, însă, un partid care să reprezinte stânga tradițională, pensionarii și asistații social. Ar fi chiar necesar și sănătos pentru societate, având în vedere că acest bazin electoral este în creștere. Iar Oprescu sau Atanasiu sunt figuri politice care pot reprezenta aceste categorii sociale mult mai bine decât o face Ponta sau un alt lider politic din generația de 40 de ani. Un PSD tradițional și un PSD modern, progresist. Două partide de stânga care se vor completa și sprijini reciproc. Două partide care vor avea potențial să atragă mai mult electorat decât actualul PSD. Un gigant uriaș care se mișcă greoi, sau două partide suple, dar cu obiective și electorate bine definite? Un pariu riscant, dar cine nu riscă nu câștigă.
