Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre formula în care procurorul general şi şeful DNA sunt numiţi după ce sunt propuşi de ministrul Justiţiei, iar şeful statului a agreat această procedură directă, informează Mediafax.
Laura Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general al parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Propunerile au fost transmise, miercuri, de premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, către Consiliul Superior al Magistraturii, după ce, marţi, Ponta declara că procurorul general şi şeful DNA vor fi selectaţi în urma unei proceduri care va fi condusă de viitorul ministru al Justiţiei.
Candidaţii la funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public vor fi intervievaţi la sfârşitul lunii mai, potrivit calendarului pentru examinarea propunerilor, stabilit miercuri de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Citeşte şi: Antonescu: Dacă succesul la prezidenţiale depinde de umblatul sau nu de mână cu Ponta, renunţ
Ponta: Pe Kovesi am propus-o la şefia DNA pe baza convingerilor proprii