5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialVictor Ponta, din nou la DNA. Ce arată noua expertiză privind prejudiciul...

Victor Ponta, din nou la DNA. Ce arată noua expertiză privind prejudiciul produs de premier

UPDATE 15.00

Victor Ponta este urmărit penal pentru evaziune fiscală în sumă de 51.321,80 lei (potrivit expertizei), rezultată din scăderea bazei impozitare prin spălare de bani cu sumele de 181.439,98 lei (banii încasați de Ponta  de la Casa de Avocatură Dan Șova pentru prestații fictive) și peste 79.000 lei – banii pentru mașina primită de la aceeași casă de avocatură (care rezultă din facturi certe). Pentru recuperarea sumelor, DNA a pus sechestru asigurator pe unul dintre apartamentele lui Ponta.

Sechestrul asigurator a fost pus în luna iulie, însă cum Victor Ponta NU a putut veni la DNA din motive personale ( s-a operat , apoi a mers în concediu), măsura i-a fost adusă la cunoștință abia acum.

Precizare necesară: expertizele financiar – contabile se fac pentru infracțiuni de prejudiciu, respectiv evaziune fiscală, delapidare etc. În cazul Ponta, pentru evaziune fiscală. Pentru calcularea evaziunii în cazul Ponta s-au inclus si sumele de 181.000 lei (prestații fictive) și peste 79.000 (banii cheltuiți cu masina lui Ponta).

Suma de 51.321,80 lei rezultă din diminuarea bazei de impozitare a Casei de Avocatură Șova prin banii  dați lui Ponta (respectiv 180.000 lei prestații fictive și circa 80.000 costul masinii).

În cazul în care va fi condamnat, Victor Ponta va plăti, prin confiscare specială, în afară de suma de peste 51.000 lei evaziune,  și sumele de care a beneficiat prin spălare de bani, spun specialiștii consultați de România Liberă, adică  180.000 lei- prestații fictive-,  plus 80.000 lei mașina.

De asemenea, specialiștii spun că suspectul sau inculpatul care cere o nouă expertiză este obligat să o și plătească.

UPDATE DOCUMENT. Ponta acuză DNA că manipulează opinia publică

Ce nu spune Ponta în fragmentul de document și în comentariile sale postate pe pagina sa de Facebook

 Fragmentul de document postat de Victor Ponta pe Facebook este opinia expertului lui Dan Șova, Florin Dobre, nu rezultatul expertizei care constată prejudiciul de peste 51.000 lei prin evaziune fiscală. Specialiștii spun că e minciună prin omisiune. De altfel, DNA a confirmat acest lucru la solicitarea României Libere. Redăm răspunsul DNA

Fragmentul postat pe Facebook de inculpatul Ponta Victor Viorel este în realitate un extras din conţinutul opiniei separate a unuia dintre experţii inculpaţilor, respectiv expertul  desemnat de inculpatul Șova Dan-Coman şi nu reprezintă nicidecum rezultatul raportului de expertiză fiscală și contabilă dispusă în cauză.

         Raportul respectiv a fost întocmit de un expert independent, desemnat de organul judiciar, în conformitate cu art. 172 şi următoarele CPP.

         Expertul judiciar independent desemnat în cauză a stabilit că valoarea prejudiciului produs ca urmare a infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului Ponta Victor –Viorel se ridică la suma de 51.321,80 lei, aşa cum se arată în comunicatul nr 1384/VIII/3 din data de 19 august 2015, postat la www.pna.ro.

         Menţionăm că raportul integral de expertiză fiscală și contabilă conţine 29 de file şi 8 anexe”.

 

UPDATE 13:56  Ca urmare a solicitării făcute de România liberă pentru clarificări în privinţa dosarului penal în care este implicat premierul Ponta, Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut următoarele precizări:

Ca urmare a solicitărilor transmise de reprezentanții mass media în cursul zilei de 19 august 2015, legate de unele informații vehiculate în spațiul public referitoare la dosarul privind presupuse acte asimilate corupției săvârșite la companiile energetice Turceni și Rovinari, cauză mediatizată prin comunicatele nr. 1028/VIII/3 din 05 iunie 2015 și nr. 1254/VIII/3 din 13 iulie 2015, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Ca urmare a finalizării raportului de expertiză fiscală și contabilă dispusă în cauză, la data de 19 august 2015, inculpatului Ponta Victor –Viorel i s-a înmânat un exemplar al expertizei și i s-a comunicat faptul că s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra unui apartament aflat în proprietatea inculpatului, în vederea recuperării prejudiciului.

Potrivit raportului de expertiză, prejudiciul produs ca urmare a infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului Ponta Victor –Viorel se ridică la suma de 51.321,80 lei.

Acest prejudiciu constă în obligațiile fiscale de la care s-a sustras contribuabilul SCA „Șova și Asociații”, reprezentată de Șova Dan-Coman, cu ajutorul lui Ponta Victor –Viorel, în calitate de reprezentant al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor –Viorel”. Ajutorul a constat în aceea că Ponta Victor Viorel a pus la dispoziția contribuabilului SCA „Șova și Asociații”, înscrisuri falsificate (facturi și rapoarte de activitate), menite să justifice viitoarele plăți pentru prestarea unor activități juridice fictive ale cabinetului de avocatură Ponta Victor-Viorel către SCA „Șova și Asociații”.
În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici un fel de activitate profesională pentru SCA „Șova și Asociații” 
Practic, plățile făcute de SCA „Șova și Asociații” către Ponta Victor Viorel, în cuantum de 181.439,98 lei, reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, fapt ce a condus la diminuarea nelegală a bazei de impozitare a contribuabilului SCA „Șova și Asociații” și, în consecință, la plata către stat a unui impozit diminuat cu de 51.321,80 lei, diferență ce reprezintă prejudiciul menționat.
Precizăm că, în respectiva cauză, PONTA VICTOR VIOREL este cercetat pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și spălarea banilor, iar ȘOVA DAN-COMAN este cercetat pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de ban
i”, se arată în comunicatul DNA.

UPDATE 12:00  Victor Ponta se vaită că a mai „plătit statului” 2.000 de lei, dar NU spune că este pentru noua expertiză financiară solicitată  chiar de  către premier procurorului anticorupție, care îl anchetează pentru complicitate la 17 fapte de evaziunea fiscală săvârșite de prietenul său, avocatul și parlamentarul PSD Dan ȘOVA. 

CITEŞTE ŞI  Ponta, HUIDUIT la intrarea la DNA. Ce i-au cerut protestatarii 

Potrivit legii, dacă suspectul sau inculpatul cere contra-expertiză o și plătește. Din păcate pentru PONTA, expertiza nouă pe care a solicitat-o a stabilit același prejudiciu, adică  peste 180.000 de lei încasați nelegal de la casa de avocatură a lui Dan Șova, plus 80.000 de lei – valoarea mașinii primită de la  aceeași Casa de Avocatură Șova.

Prejudiciul este în dauna complexurilor energetice Turceni și Rovinari.

Sigur că premierul Victor Ponta e supărat pentru că noua expertiză stabilește același prejudiciu pe care o stabilise și expertiza anchetatorilor. PONTA l-a plătit  cu 2.000 de lei pe expertul Ministerului Justiției care i-a făcut  această noua expertiza. De aceea a și declarat că NU va solicita statului banii înapoi ( oricum NU i-ar fi primit înapoi pentru că nu e legal)

Potrivit DNA, Ponta a falsificat 17 contracte pentru prestațiile avocațiale fictive la casa de avocatură alui Șova. Falsurile sunt confirmate de toți angajații lui Șova, care au prestat în realitate serviciile avocațiale, ca și de cei care au fost puși de Șova să falsifice documente și să distrugă apoi hard-diskurile.

Premierul PONTA  este acuzat de complicitate la evaziune fiscală, fals și de autorat la spălarea de bani.

***

UPDATE 11.30: Noua expertiză dispusă de DNA, după ce premierul Victor Ponta a contestat prima expertiză realizată de procurorii anticorupție, arată că prejudiciul pentru actele de evaziune fiscală stabilite de procurori în dosarul Turceni-Rovinari rămâne același, adică peste 180.000 lei, conform unor surse judiciare. 

Când Victor Ponta a fost înștiințat că este urmărit penal pentru evaziune fiscală și spălare de bani, DNA avea deja o expertiză contabilă care stabilea prejudiciul făcut de cabinetul de avocatură al lui Dan Șova. La aceste acte de prejudiciu, Ponta este complice, întrucât Dan Șova i-ar fi dat lui o parte din banii obținuți prin evaziune fiscală. Atunci, premierul a contestat expertiza DNA și a cerut o nouă expertiză. 

UPDATE 11:07  Premierul Ponta a părăsit sediul DNA. La ieşire Ponta a declarat că a plătit 2.000 de lei în plus statului, însă nu le va mai cere înapoi. De asemenea, Ponta a mai spus că procurorul va discuta cu avocatul său şi va veni din nou la DNA când va fi chemat.

***

Premierul României, Victor Ponta, a ajuns, miercuri, la ora 10:50 la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Este pentru a treia oara când primul-ministru vine în faţa procurorilor anticorupţie. Ponta va fi audiat în dosarul „Turceni-Rovinari”, în care este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. 

Premierul a declarat la intrarea în sediul DNA că expertiza contabilă cerută de avocaţii lui Ponta şi dispusă de procurorul Jean Uncheşelu este gata şi că dacă este nevoie va da şi declaraţii.

CITEŞTE ŞI  În ce dosare este cercetat Victor Ponta de DNA

Victor Ponta este acuzat de procurorii DNA în legătură cu cele 17 acuzaţii de evaziune fiscală în formă continuată, fals în înscrisuri şi conflict de interes. Pentru acuzaţia de conflict de interese, pe care procurorii DNA susţin că le-a săvârşit în calitate de prim-ministru, Camera Deputaţilor a respins cererea de urmărire penală.

CITEŞTE ŞI  Ponta: Salariile medicilor CRESC cu 25% de la 1 OCTOMBRIE. Care este IMPACTUL BUGETAR

Victor Ponta, urmărit penal în dosarul lui Dan Șova

Concret, premierul Ponta este suspectat de fals în înscrisuri, spălare de bani și complicitate la evaziune fiscală, în dosarul Turceni-Rovinari, pentru fapte săvârșite în calitatea sa de avocat.  Victor Ponta ar fi încasat, în baza contractului încheiat între firma sa și cea a lui Șova, peste 181.000 de lei, pentru a emite facturi care nu aveau la bază operațiuni reale. În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obţinute de către SCA „Şova şi Asociaţii” de la cele două complexe energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Şova Dan-Coman şi a persoanelor din sfera sa relaţională.

VEZI ŞI  De ce are VICTOR PONTA dosare la DNA

Astfel, în 6 mai 2015, în contextul documentării, de către procurori, a aspectelor privind relațiile contractuale ale societății de avocatură SCA „Şova şi Asociaţii”, s-a dispus predarea de către autoritatea fiscală competentă, a tuturor înscrisurilor existente privind actele de inspecţie fiscală efectuate la Cabinetul de Avocat „Ponta Victor Viorel”.

În urma analizării înscrisurilor, în raport de probele ce fuseseră deja administrate în cauză, a rezultat faptul că în 30.08.2007, între SCA „Şova şi Asociaţii” reprezentată de Şova Dan-Coman şi Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o convenţie de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părţi în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum şi în alte cauze în care se va ivi necesitatea. Convenţia s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată şi s-a prevăzut că pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocaţi, iar avocatul Ponta Victor-Viorel să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară. Prin act adiţional, începând cu luna aprilie 2008, s-a majorat la suma de 3.000 euro/lună onorariul avocatului Ponta Victor-Viorel. Convenţia de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta Victor-Viorel a devenit ministru. 

România liberă a întrebat, pe 31 martie, oficial DNA dacă s-a început urmărirea penală în rem ( pentru faptă) față de Victor Ponta în două dosare conexate. DNA a confirmat indirect existența dosarelor desprinse din cele ale lui Dan Șova, dar care s-au conexat. În răspuns, DNA a precizat : “Cele două dosare la care faceți referire, prin menţionarea numerelor de înregistrare, au fost conexate printr-o ordonanță a procurorilor anticorupție, iar în legătură cu stadiul cercetărilor nu vă putem furniza alte informații decât cele precizate în comunicatele cu nr.: 1194/VIII/3 din 13.08.2014, 1210/VIII/3 din 20.08.2014 și 494/VIII/3 din 13 martie 2015”.

Ponta, acuzat de trafic de influenţă

Premierul Ponta mai este urmărit penal și pentru săvârșirea a trei infracţiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată (două acte materiale) fapte aflate în legătură cu funcţia sa de prim-ministru al României, spun procurorii.  Astfel, în calitate de prim-ministru al României, Ponta l-a desemnat pe Şova, în luna august 2012, în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, în luna decembrie 2012, în funcţia de ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, în luna februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor şi în luna martie 2014 ministru al Transporturilor, în condiţiile în care Ponta a beneficiat în trecut de foloase din partea lui Şova, constând în sume de bani (în total aprox. 250.000 lei) şi dreptul de folosinţa gratuită a unui autoturism.

Victor Ponta ar mai putea fi cercetat în dosarele deputatului PSD Sebastian Ghiță, în contextul în care numele premierului apare într-un dosar al lui Ghiță, în care deputatul ar fi cumpărat voturi în favoarea lui Ponta în alegerile prezidențiale din 2014. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă