8 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăSpecialPolonia vrea mai multă fermitate din partea Germaniei faţă de Rusia

Polonia vrea mai multă fermitate din partea Germaniei faţă de Rusia

Într-un interviu pentru ediţia de sâmbătă a cotidianului german Bild, preşedintele polonez Bronislaw Komorowski a declarat că doreşte mai multă fermitate din partea Germaniei faţă de Rusia, pentru soluţionarea cât mai rapid posibil a crizei ucrainene, scrie AFP citată de Mediafax.

Potrivit preşedintelui, Varşovia doreşte "mai multă hotărâre" din partea Guvernului german, "cu scopul soluţionării rapide a acestui conflict şi ca Europa şi vecinii ei să poată să trăiească şi pe viitor fără frică".

"Mi-e greu să înţeleg felul în care privesc unii din Germania către Rusia. Suspectăm anumiţi politicieni germani că ar căuta să poarte o politică externă care este foarte greu acceptabilă pentru Polonia", a subliniat el.

Komorowski apreciază, de asemenea, că sancţiunile economice împotriva Rusiei ar putea să nu fie suficiente şi se întreabă dacă nu trebuie "să se facă mai mult".

"Ar fi mai bine să se stingă imediat focul, decât să se aştepte ca acesta să se extindă la alte ţări", a afirmat el.

Cu atât mai mult cu cât, "dacă ajungem la o ieşire paşnică în Ucraina, vom putea oferi perspectiva unui viitor liber şi democratic, cu o creştere economică şi a prosperităţii, în câţiva ani, popoarelor moldovean şi georgian şi, poate, sper, până la urmă, ruşilor", a conchis el.

Cele mai citite

Impozitarea veniturilor excepționale, o măsură controversată: Probleme de implementare și reticență

Impozitarea veniturilor excepționale, o măsură anunțată în repetate rânduri de premierul Marcel Ciolacu, este privită cu scepticism de specialiștii în fiscalitate, potrivit portalului Termene.ro. Experții...

Impozitarea veniturilor excepționale, o măsură controversată: Probleme de implementare și reticență

Impozitarea veniturilor excepționale, o măsură anunțată în repetate rânduri de premierul Marcel Ciolacu, este privită cu scepticism de specialiștii în fiscalitate, potrivit portalului Termene.ro. Experții...

VIDEO Percheziții de amploare în județul Ialomița. Peste 200 de polițiști participă la acțiuni

Peste 200 de polițiști și alte forțe de ordine au desfășurat, miercuri dimineață, 17 percheziții în localitatea Bărbulești, județul Ialomița. Acțiunile au vizat persoane...
Ultima oră
Pe aceeași temă