Șefa guvernului polonez, liberala Ewa Kopacz, a declarat, luni, că ”dificilele condiții impuse grecilor” în cadrul acordului între statul elen și zona euro sunt rezultatul ”politicilor iresponsabile ale guvernului populist” din Grecia, informează Agerpres.
”Acesta este prețul pe care Grecia îl plătește pentru șase luni de guvernare populistă și pentru politici iresponsabile”, a acuzat Kopacz, a cărei țară nu face parte din zona euro.
”Acordarea de asistență financiară presupune condiții foarte specifice, necesitatea unor reforme dificile precum cea privind vârsta de pensionare sau reforma TVA pentru insule”, a amintit premierul polonez.
În Polonia, disensiunile între cei care susțin și cei care se opun monedei unice europene s-au intensificat în ultimele săptămâni, fiind, alături de situația din Grecia, o temă recurentă în discursul politic.
Kopacz a recurs în repetate rânduri la Grecia ca exemplu negativ de politici bugetare iresponsabile, o aluzie evidentă la partidul Lege și Justiție, de opoziție, care pledează pentru creșterea sumelor cheltuite pentru asistență socială și mărirea taxelor pentru bănci și supermarketuri.