Politica paguboasa a ceasului al doisprezecelea

Filarmonica din Timisoara este pe cale sa-si recastige locul pe care il merita in cultura banateana. Dupa aproape 60 de ani de la infiintare, prestigioasa institutie culturala va avea, in sfarsit, un sediu propriu. „Minunea” e pe cale sa se desavarseasca la Bucuresti. Guvernul a promis ca va aviza transferul fostei sali de spectacole a Cinematografului „Capitol” din proprietatea statului in cea a municipalitatii.
Autoritatile locale impreuna cu directorul filarmonicii asteapta cu sufletul la gura vestea cea mare din capitala. Nu de ieri de azi, ci inca din vara… De cand ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, promitea solemn ca Timisoarei ii va fi redata filarmonica. Deocamdata, banatenii au ramas doar cu promisiunile.
Masinaria birocratica functioneaza perfect. Functionarii Guvernului par sa aiba tot timpul din lume. Habar nu au ca din cauza „suficientei” lor Timisoara si Romania ar putea rata poate cel mai important eveniment dedicat integrarii tarii noastre in UE: concertul omagial sustinut de Filarmonica „Banatul” inchinat aderarii. Dintre toate orasele din Romania, Europa a ales Timisoara drept simbol al integrarii.
In prima decada a lunii ianurie 2007 in capitala Banatului ar urma sa soseasca o suita de parlamentari si inalti oficiali europeni. Orchestra filarmonicii ar trebui sa-i primeasca in „casa noua” pe distinsii oaspeti si sa-i incante cu un recital de exceptie.
Intregul eveniment este pus, insa, sub semnul intrebarii. Ne aflam intr-un autentic cerc vicios. Daca transferul nu se parafeaza pana la sfarsitul lunii, Primaria Timisoara nu poate prinde in bugetul pe 2007 milionul de euro necesar reconditionarii salii de concert.
Fara bani si fara amenajari, evenimentul cultural „cade”. In „laboratoarele” Guvernului ordonanta se naste greu. Ne aflam pe ultima suta de metri si tot exista impresia ca mai e suficient timp. Uitam, nu stim sau pur si simplu nu ne pasa ca astfel de evenimente, de o asemenea anvergura, se pregatesc din vreme in cel mai mic detaliu. Atata timp cat nu va exista o descentralizare reala, care sa le permita autoritatilor locale mai multa putere de decizie, istoria se va repeta la nesfarsit.
Fie vom rata (cum s-a mai intamplat) proiecte importante pentru comunitate, fie vom ramane sclavii „doctrinei” ceasului al doisprezecelea, caracteristica politicii dambovitene.