15.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecial"Politica de civilizatie"

„Politica de civilizatie”

Ceea ce cititi in titlu este noul concept filosofico-politic lansat si relansat de presedintele francez Nicolas Sarkozy intr-o conferinta de presa maraton, de peste doua ore. Il atinsese in trecere in alocutiunea televizata de la sfarsitul anului; revine insa acum si-l declina pe toate fetele, realizand un exercitiu de polisemie de mare comunicator. Presa de a doua zi l-a judecat sever. Mie mi s-a parut interesant, fiindca este un discurs-program la care se va putea referi si pe viitor, fara riscul de a fi contrazis de altceva decat de inactiune. Or, Sarkozy are inca o nebanuita energie, el se va amesteca in toate, va deplasa liniile si va deranja pe toata lumea, chiar cu riscul de a-i nemultumi pe multi, din moment ce a declarat ca e nevoie in toate sectoarele de reforme urgente, in Franta, dar si in restul lumii. E adevarat insa, presedintele era asteptat sa spuna cum va face sa mai ridice puterea de cumparare a francezului de rand, sa anunte sporiri de salarii sau alte masuri economice pe care le asteapta aceasta Franta aflata pe panta unei lente pauperizari. Nu a facut-o, ba chiar a spus pe sleau ca nu are ce sa dea din sertarele goale ale trezoreriei. In schimb, le-a tinut francezilor o lectie de fiolosofie strategica si s-a desfasurat pe toate gamele improvizatiei bine strunite, intr-un exceptional exercitiu de oratorie. Iar astfel se dovedeste ca Sarkozy asigura in continuare spectacolul politic palpitant care ii adusese deja alegerea si care se afla, in fond, la baza strategiei sale de conducere, constituind un pariu temerar intr-o cariera politica. Cu Sarkozy nimeni nu se va plictisi, nici in Franta, nici in Europa. Caci in planurile sale de reintemeiere sau de reconfortare a principiilor care au constituit civilizatia (occidentala, se intelege)  el anunta deja ca se va bate si pentru reforme si strategii europene sau pentru redistribuirea locurilor in Consiliul de Securitate Permanent de la ONU. Iar daca ne uitam bine, s-ar putea spune ca "politica de civilizatie" ar putea inlocui ratata tentativa a presedintelui Bush de a "civiliza", adica a democratiza cu forta unele regimuri arabe sau asiatice. Conceptul lui Sarkozy indeamna mai degraba tarile care au construit aceasta civilizatie, in primul rand europeana, sa-si regaseasca vechile valori si sa le considere niste repere in actuala, derutanta  mondializare sau globalizare. Altfel spus, civilizatia care se va regasi si reconforta pe sine va deveni, eventual, ea insasi un model (dar precizarile lui Sarkozy nu merg pana acolo, ceea ce nu inseamna ca ele nu vor putea fi dezvoltate de aici inainte). O "politica" de civilizatie reclama cu vreo patru ani in urma sociologul  de stanga, bun filosof de altfel, Edgad Morin, intr-o carte care denunta insa efectele nefaste ale civilizatiei tehnice, distrugerea mediului, insingurarea individului si alte boli ale modernitatii. Morin pleda pentru retragerea omului din centrul actiunilor sale nefaste tocmai pentru a fi revalorificat individul uman, altcumva decat prin distrugerea mediului care il inconjoara. Nu e sigur ca presedintele Sarkozy ii acorda conceptului acelasi inteles (mai degraba nu). Dar sfetnicii sai si el insusi vor fi vazut in aceasta sintagma justificarea unor linii reformiste de anvergura, care pot imbratisa larg o realitate miscatoare. Sigur ca traducerea in practica a multor reforme anuntate nu va fi usoara. Dar Sarkozy anunta culoarea. El nu va practica politica ipocrita, le va spune lucrurilor pe nume, in Franta si in Europa. El anunta ca va indrazni, fara sa se teama ca este acuzat de populism. Fara sa se teama nici de camerele de luat vederi care ii pandesc iesirile sentimentale sau calatoriile de agrement fastuoase. Dimpotriva. Iar politica de spectacol, menita sa-i atraga protagonistului efluvii de simpatie populara, care este de fapt tot mai des practicata si in alte capitale mondiale, va avea in continuare un virtuos la Elysée.

Dinu Flamand este scriitor si ziarist stabilit la Paris

Cele mai citite

Aproximativ 6.000 de incidente de securitate zilnice la domeniile „.ro”. Digitalizarea și AI, esențiale pentru viitor

Aproximativ 6.000 de incidente de securitate cibernetică au loc zilnic la domeniile ".ro", a anunțat miercuri Victor Vevera, directorul general al Institutului Național de...

Comisia Europeană va ajuta cu 10 miliarde de euro țările afectate de inundațiile recente

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw (Polonia) un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune...

Drone ucrainene au distrus cel mai mare depozit cu rachete al rușilor

Surse ale Serviciului de Securitate al Ucrainei au declarat că depozitul stoca rachete balistice, inclusiv Iskanders, rachete antiaeriene, muniție de artilerie și bombe ghidate KAB Un atac cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă