Deputatul PSD Mircia Muntean s-a ales cu un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în urma accidentului rutier în care a fost implicat în Deva, localitatea în care a ocupat funcția de primar.
Potrivit Mediafax, cazul va fi declinat Parchetului Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, subcomisarul Bogdan Niţu, poliţiştii hunedoreni au deschis dosar penal, vineri, în cazul accidentului produs joi seară, în care a fost implicat Mircia Muntean.
”În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Dată fiind calitatea de parlamentar a uneia dintre persoanele implicate în accident, dosarul va fi trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Hunedoara.
Accidentul s-a produs joi seară, pe şoseaua de centură a Devei, în apropierea staţiei CFR, unde un autoturism a acroșat un autobuz fără pasageri și un alt autoturism, după care a intrat în spatele unui camion oprit la culoarea roşie a semaforului.
Martorii spun că la volanul autoturismului care a acroşat celelalte trei autovehicule s-ar fi aflat deputatul PSD Mircia Muntean, care ar fi fost băut, acesta fiind scos din maşină cu sânge pe faţă de către un alt şofer.
La locul accidentului a ajuns un cameraman al unui post de televiziune, care l-a recunoscut pe fostul primar Mircia Muntean şi a început să îl filmeze.
”Deputatul PSD era plin de sânge pe faţă şi părea băut. A fost scos din maşină de ceilalţi şoferi. Când a observat că îl filmez, a început să mă lovescă pe mine şi camera. Un alt bărbat care era cu el m-a împins, iar el şi m-a lovit pe mine şi camera cu care filmam. Nu am renunţat. Atunci, paralmentarul a luat-o la fugă spre tufişuri şi a intrat în ele. A ajuns undeva pe un gard şi a rămas acolo atârnat fără să mai poată înainta. A fost scos de acolo de poliţişti locali”, a spus cameramenul Ioan Boldor.
De altfel, pe imaginile suprinse de acesta se observă cum Mircia Muntean împinge camera şi apoi fuge în tufişuri.
În imagini se mai poate vedea cum parlamentarul Mircia Muntean este scos din tufişuri de către polițiștii locali, desculţ şi plin de sânge pe faţă.
Parlamentarul Mircia Muntean a spus în fața camerei de luat vederi, dar și în fața polițiștilor că nu se afla el la volanul autoturismului implicat în accident, mai arată sursa citată.
Întrebat cum s-a produs accidentul, parlamentarul a răspuns: ”Accidentul nu s-a întâmplat. N-am condus eu! A condus Jenică…”.
Cameramanul a insistat: ”Martorii spun că dumnevoastră eraţi la volan”, iar deputatul PSD răspunde: ”Mi se pare fals! Ia întrebaţi 1000 de oameni cine a plecat din Peştiş cu mine până am ajuns aici?”. Cameramanul continuă cu întrebările, iar parlamentarul răspunde: ”Beau cât vreau! Am şofer şi beau cât vreau!”.
În urma accidentului, Mircia Muntean, care a suferit răni la cap şi la faţă, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, unde este internat în continuare, la Secția Neurochirurgie.
La câteva ore de la producerea accidentului, Poliția Județeană Hunedoara a transmis un comunicat de presă în care se precizează că nu au existat victime.
”Din primele cercetări reiese că în urma accidentului nu au fost înregistrate victime (situaţie în care legislaţia în vigoare prevede obligativitatea ca persoanele implicate să se prezinte la unitatea de Poliţie în 24 de ore), iar poliţiştii rutieri, fiind sesizaţi, fac cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi a luării măsurilor legale faţă de cei implicaţi. Şoferilor implicaţi în accident li se vor preleva probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, se mai arată în comunicatul Poliţiei Judeţene Hunedoara”, se preciza în comunicatul Poliției.
Mircia Muntean este de profesie inginer şi a fost primarul municipiului Deva timp de patru mandate consecutiv. Toate cele patru mandate le-a câştigat în calitate de candidat PNL, până în urmă cu patru ani el fiind liderul organizaţiei judeţene a partidului. Mircia Muntean a pierdut şefia PNL Hunedoara în favoarea actualului preşedinte al CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, iar la scurt timp a fost exclus din PNL şi s-a înscris în UNPR.
Mircia Muntean a candidat apoi din partea UNPR pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, dar a pierdut alegerile în favoarea liberalului Mircea Ioan Moloţ. Muntean a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al UNPR, s-a înscris în PDL şi a candidat la alegerile parlamentare pentru unul dintre colegiile din judeţul Hunedoara, mai scrie Mediafax.
Devenit deputat, Mircia Muntean şi-a pierdut calitatea de membru al PDL în luna iulie 2013, ca urmare a unei condamnari penale în primă instanţă. În septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe deputatul PDL Mircia Muntean la patru ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Mircia Muntean a fost trimis în judecată în acest dosar în ianuarie 2004, fiind acuzat de abuz în serviciu privind tranzacţii nelegale de terenuri.
Între timp, Mircia Muntean s-a înscris în PSD.