14.7 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialPodurile peste Someş, modernizate

Podurile peste Someş, modernizate

Primăria Clujului va trece la repararea şi modernizarea podurilor de peste Someş, iar primul dintre ele va fi cel de lângă Opera Maghiară. Astfel, podul Elisabeta, care are mai bine de 100 de ani vechime, va beneficia şi de un sistem de iluminat după ce va fi refăcut în perioada următoare.

Ce lucrări vor fi făcute

„Vom lăsa acea structură de fier, o vom consolida şi apoi vom face acea podină de stejar cum a fost iniţial. De asemenea, o să instalăm şi un luminat arhitectural. Va fi un sistem cu leduri, care va fi conectat la iluminatul stradal şi se va aprinde odată cu acesta. Culoarea va fi gri, aşa cum a fost şi podul la început”, a declarat primarul Sorin Apostu. Podul Elisabeta a fost inaugurat în anul 1901, iar lucrările de modernizare vor costa 57.000 de lei şi vor fi efectuate de firma Duplex.

 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă