0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialPNL: DNA nu i-a cerut lui Cristian Adomniţei prezenţa la percheziţiile de...

PNL: DNA nu i-a cerut lui Cristian Adomniţei prezenţa la percheziţiile de la CJ Iași

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, miercuri, că DNA nu i-a cerut lui Cristian Adomniţei prezenţa la percheziţiile care au lor la Consiliul Judeţean Iaşi, informează Mediafax.

”Domnului Cristian Adomniţei, din informaţiile pe care le avem, nu i s-a solicitat prezenţa la aceste percheziţii, se afla în drum către o instituţie europeană – Comitetul regiunilor de la Consiliul Europei -. Şi-a afirmat disponibilitatea de a participa, nu i s-a cerut de către DNA prezenţa la aceste percheziţii (..) dar şi-a manifestat disponibilitatea de a se întoarce la Iaşi”, a precizat Ionuţ Stroe.

Purtătorul de cuvând al PNL a precizat că Adomniţei este plecat în delegaţie la Bruxelles, şi că această deplasare va dura probabil două-trei zile.

Președintele Consiliului Județean Iași, liberalul Cristian Adomniței, vizat în dosarul în care procurorii DNA fac percheziții miercuri la CJ, privind fapte de corupţie, nu se află în țară, el plecând la Bruxelles în cursul dimineții, pentru a participa la şedinţa plenară a Comitetului Regiunilor.

Procurorii DNA fac, miercuri, 21 de percheziţii, dintre care 19 la Consiliul Judeţean Iaşi, în birourile unor directori ai Direcţiei Economice, Serviciului Financiar Contabil şi Direcţiei Achiziţii, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie şi fals, care ar fi fost comise în perioada 2013-2015.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în acest caz sunt în atenţia anchetatorilor DNA Iaşi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, vicepreşedintele Alin Aivănoaei, fostul vicepreşedinte Victor Chirilă şi directorul executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, Cristina Teodora Jinga.

Faptele cercetate de procurori sunt legate de acordarea unui contract, prin procedura „cerere de ofertă”, societăţii Laser Co SRL Iaşi.

Contractul, în valoare de 340.000 de lei, pentru servicii de promovare a judeţului Iaşi, semnat în 27 septembrie 2013, presupunea 16 repere şi avea durata maximă de execuţie de trei luni de la data semnării. În caz de executare cu întârziere, prestatorul putea fi obligat la plata de penalităţi de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere din contravaloarea serviciilor rămase de executat, au precizat sursele citate.

Suma ar fi fost achitată firmei, iar procesul verbal de recepţie ar fi consemnat că totul este în regulă calitativ şi cantitativ, deşi în cele trei luni ar fi fost predate doar 11 din cele 16 repere de promovare. Auditul intern al CJ ar fi sesizat neregulile, iar acest aspect i-ar fi fost adus la cunoştinţă lui Cristian Adomniţei.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Iaşi, Cristian Adomniţei a plecat, miercuri dimineaţă, la Bruxelles, pentru a participa la şedinţa Comitetului Regiunilor.

”Începând de astăzi (n.r. – miercuri) până vineri, preşedintele Cristian Adomniţei participă la şedinţa plenară a Comitetului Regiunilor. Agenda evenimentului a fost stabilită de Comitetul Regiunilor cu aproximativ două luni în urmă. Din februarie 2015, domnia sa ocupă funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din cadrul Comitetului Regiunilor, fiind membru în cele mai importante comisii din cadrul acestuia (Comisia pentru cetăţenie, guvernanţă, afaceri externe şi instituţionale – CIVEX şi Comisia pentru politică de coeziune teritorială – COTER). Unul dintre subiectele care vor fi dezbătute în aceste zile este Planul de Investiţii şi Fondul European pentru Investiţii Strategice (împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene, a Băncii Europene de Investiţii, a Băncii Centrale Europene şi ai Comitetului Economic şi Social European)”, se arată într-o informare a Biroului de presă al CJ Iaşi.

Totodată, reprezentanţii CJ Iași susţin că au pus la dispoziţia procurorilor DNA toate documentele solicitate.

Cele mai citite

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...
Ultima oră
Pe aceeași temă