Adolescentul de 16 ani reţinut în cazul furtului de peste un milion de euro dintr-o casă părăsită din Ploieşti a fost arestat, miercuri seară, în timp ce pe numele celuilalt principal suspect în acest caz, care ar fi plecat în Italia, a fost emis mandat de arestare în lipsă, potrivit Mediafax.
Judecătoria Ploieşti a emis un mandat de arestare preventivă pentru 19 zile pe numele lui Alexandru Tănase, în vârstă de 16 de ani, sub acuzaţia de furt calificat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, procuroul Georgiana Iorguţă, avocatul lui Alexandru Tănase a atacat decizia cu recurs, care cel mai probabil va fi judecat în cursul zilei de joi.
De asemenea, magistraţii Judecătoriei Ploieşti au emis mandat de arestare în lipsă, pentru 30 de zile, pe numele celui de-al doilea suspect în acest caz, Lazăr Ionuţ Adrian.
Procurorul Georgiana Iorguţă a precizat că mandatul de arestare pe numele acestuia intră în vigoare în momentul în care tânărul va fi prins. Tânărul este în continuare căutat de poliţişti, anchetatorii având date că el ar plecat în Italia. De altfel, potrivit unor surse judiciare, şi tânărul arestat preventiv în acest caz a avut intenţia de a pleca în Italia, însă ulterior s-a răzgândit şi a rămas în România, petrecându-şi timpul în diverse unităţi hoteliere.
Alexandru Tănase, în vârstă de 16 ani, a fost ridicat, marţi seară, de la domiciliul său din satul Răchieri, comuna Valea Călugărească, asupra sa poliţiştii găsind aproape 120.000 de euro.
Alexandru Tănase le-a declarat poliţiştilor că nu ştie unde se află Lazăr Ionuţ.
Ancheta în cazul milionului de euro care ar fi dispărut dintr-o casă nelocuită din Ploieşti a fost declanşată după ce o femeie a reclamat furtul la Poliţie.
Potrivit Poliţiei, din prejudiciul de 1,1 milioane de euro până în prezent a fost recuperată suma de 153.000 de euro.
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, chestorul Sorin Oprea, declara, marţi, că în urma descinderilor făcute de anchetatorii care lucrează la acest caz au fost descoperiţi 30.000 de euro în pereţii a două locuinţe din comuna prahoveană Valea Călugărească, satul Rachieri. Banii erau ascunşi între plăcile de polistiren care izolau termic casele şi pereţii de beton ai construcţiilor.
Chestorul Sorin Oprea afirma că proprietarii celor două case au fost audiaţi de către anchetatori cu privire la provenienţa banilor, aceştia fiind incluşi în cercul de suspecţi.
Păgubita în cazul furtului sumei de 1,1 milioane euro este o femeie de peste 60 de ani din Ploieşti, care susţine că a obţinut banii în urma vânzării unor terenuri şi că până în 2008 i-a ţinut la bancă, după care i-a pus într-un geamantan vechi, într-un imobil părăsit aflat lângă casa părinţilor ei.
Potrivit unor surse judiciare, femeia a reclamat furtul la Poliţia Prahova în 16 ianuarie, la două zile după producerea acestuia.
Ea le-a spus poliţiştilor că avea banii în urma vânzării unor terenuri, tranzacţie încheiată în urmă cu peste trei ani, şi că o perioadă a ţinut banii la o bancă, însă în anul 2008 i-a scos din bancă şi de atunci i-a păstrat într-un geamantan vechi pe care îl ţinea într-un imobil nelocuit, în apropierea casei în care locuiesc părinţii săi, într-un cartier din zona de sud a Ploieştiului.