Recentele afirmatii ale ex-premierului Adrian Nastase, printre care si cea conform careia "Guvernul democrat-liberal a devenit social-liberal datorita presiunilor noastre", merita putina atentie, zau. Intai si intai, fiindca Guvernul era tot pe atat de democrat-liberal, pe cat de social-liberal este acuma… Sa fim seriosi, cuvintele desemnand optiuni ideologice se lipsesc de dragul nostru Guvern din orice pozitie si oricum am vrea, ele neinsemnand mai nimic. De fapt, mult mai bine ar fi descrisa situatia – si coloratura – acestui cabinet spunand ca, din boco-taricenian, a devenit geoano-taricenian. Ca, adica, a plecat o echipa (Blaga si ai lui), dand posibilitatea celor ramasi (Tariceanu si alti orbani) sa isi apropie o alta echipa (pesedeii rezistenti la detergent). Ca descriere cu pretentii mai mari de acuratete, in virtutea faptului ca marcheaza lideri reali si interese transparente, si nu ideologii – care, la noi, sunt schimbatoare si inconsistente –, formularea de mai sus, oricat de incorecta politologic si de sarcastica ar parea, sta totusi mai bine in picioare decat proiectia fostului demnitar anchetat.
Aceasta din urma mai pacatuieste, de altfel, si printr-o alta gogorita, verificabila de oricine, fara efort, intrucat este vorba despre fapte recente. Nunta democratilor cu liberalii nu s-a spart din motive de furt al miresei de catre PSD. Problema a fost vrajba dintre Basescu si Tariceanu, propagata in valuri concentrice catre Boc si Blaga, pe de o parte, si Orban si Crin, pe de alta. Ce s-o mai invartim si s-o sucim atata atribuind PSD-ului, cu lipsa de prudenta si chiar de inteligenta, merite pe care nu le are. Mai bine le-am vedea pe cele reale, dintre ele facand parte, in mod evident, obrazul gros, trombonul si mai ales rabdarea ca adversarii sa-si dea in petic singuri, sa se compromita fara "ajutoare externe", sa se faca de rusine si sa isi dezvaluie incapacitatea.
Aici, da, jos palaria. Imi amintesc cu emotie reinnoita – dar cu indignare constanta – cum nea Nelu, la final de mandat, il elibera pe Miron Cozma, era dezavuat de natie, se balbaia si retracta, parand condamnat definitiv de bunul-simt si de istorie, cum, mai apoi, tot Bunicuta se adresa congresului cu o formula de veche inspiratie (cinstita in felul ei!), aratand cui refuza sa inteleaga cum se sta cu ereditatea pe la partidul dansului si facandu-i loc de urgenta lui Mircea Geoana pe tron… S-ar fi zis ca e gata, ca a venit vremea pensiei definitive, ca a devenit trecut, asa cum multi s-au grabit sa o prezica… si totusi, Iliescul mai face inca jocurile si in vara anului de gratie 2008, eliminandu-i din carti pe Dancu, Rus si Puscas, cei trei enervanti de la Cluj, ridiculizandu-si constant propriul presedinte, pe Mirciulica, si bucurandu-se de rezultatele alegerilor locale ce au facut din PSD un castigator.
In acest fel, gestul imoral – dar, hahaha, ce e morala? – al lui Tariceanu, care a castigat alegerile pe baza culorii oranj care era, macar in 2004, una prin excelenta anti-PSD, de a-si indeparta aliatii din campania electorala pentru a face loc pesedismului recrudescent s-a dovedit, ca sa zic asa, "inspirat". Multa lume va fi gandit ca e pacat sa strice bunatate de relatii verificate prin ani, obediente intretinute cu cheltuiala, doar ca sa o ia de la capat cu altii, nesatiosi, care nu stiu inca mersul lucrurilor, marimea tarifelor nescrise, parghiile functionale ale mismasurilor zonale si locale. Mai mult decat atat: s-a demonstrat deja, prin televiziuni, ca PSD trebuia adus la guvernare in 2004, ca rezultat al alegerilor, si ca numai mana ferocelui Base l-a tinut, pe nedrept, in penumbra opozitiei. O fi asa, cu cifrele in fata – ca multe pot proba statisticile si coloanele numerice –, dar stie toata lumea ca ne cam saturaseram bine de taratul bicefal Iliescu-Nastase, iar suflul innoirii pe care il purta campania (nu numai la noi, ci si prin Ucraina si Georgia) era cel antikaghebist, de scuturare a influentei frigorifice a Moscovei, de depunere la umbra a excomunistilor, de intrerupere a continuitatii birocratiei si nomenclaturii de moda veche, reciclate la costume de marca occidentale si cravate dichisite.
In fine, chestiunea sta cam asa, in caz ca Adrian Nastase, preocupat de anchete, nu are ragazul sa o mai descifreze corect: pe la noi, patronii si clientii lor politici, avizi de putere, au in subordine si vasalitate aglomerari anarhice de isteti pe care, dintr-o nevoie de sincronizare cu Evropa, le-au numit partide. Desigur, acestea au acte constitutive, programe, statute, juraminte si alte inutilitati decorative – asa cum unii boieri de odinioara isi pictau pe peretii conacelor, in culori, cotoare de carti pe care scriau Plutarh, Aristot, Plato, sa nu zica lumea ca nu stiu ce e o biblioteca –, dar nu fac nici cat o ceapa degerata, sunt ca apa de ploaie. Ca pleaca unii sau vin altii, marcheaza doar diferente de nuante. Toti au iesit din pulpana Frontului Salvarii Nationale, emanat direct, in disciplina si ordine, din PCR.
