Situatie fara precedent in Constanta. Contribuabilii persoane juridice nu isi mai pot achita taxele si impozitele, deoarece parte dintre acestea au fost atacate in contencios de prefect, iar justitia i-a dat dreptate. In aceste conditii, bugetul local se bazeaza numai pe incasarile de la persoanele fizice.
Serviciul Public de Impozite, Taxe si alte Venituri ale Bugetului Local (SPITBVL) din cadrul Primariei Constanta anunta ca, in urma notificarii de catre institutia prefectului a unor prevederi din Hotararea Consiliului Local Municipal nr. 547/2005, stabilirea si incasarea impozitului pe cladiri, in vazul persoanelor juridice, au fost suspendate pana la pronuntarea definitiva si irevocabila de catre instanta de judecata pe rolul careia se afla spre solutionare cauza. Directorul executiv al SPITBVL, Virginia Stefanica, spune ca, urmare a acestei situatii, „functionarii Serviciului Persoane Juridice din cadrul SPITBVL nu pot elibera si viza declaratiile privind impozitul pe cladiri pentru anul in curs”.
Cu toate acestea, reprezentantii SPITBVL informeaza ca agentii economici se pot prezenta la sediul Serviciului Persoane Juridice, din cadrul institutiei, situat pe strada Nicolae Grindeanu nr. 66, pentru a depune declaratiile anuale privind impozitele si taxele locale. In conformitate cu prevederile Codului Fiscal, termenul-limita pentru depunerea declaratiei de impunere, insotita de balanta mijloacelor fixe, a fost 31 ianuarie 2006. Depunerea peste termen a declaratiilor de impunere se sanctioneaza cu amenda de la 230 de lei la 450 de lei noi, respectiv de la 2,3 milioane la 4,5 milioane lei vechi.