Planul de difuzare a informatiilor si inventarea inamicului

Riposta, in majoritatea cazurilor exagerata, a celor care faceau parte din dispozitivele militare sau mixte (formate din soldati, civili, luptatori din garzile patriotice) asupra locurilor din care se trageau focuri razlete ori se presupunea ca se executa foc a avut drept consecinta pierderea de vieti omenesti si mutilarea grava a zeci de persoane. La orice miscare suspecta (de exemplu, deschiderea unei ferestre sau miscarea unei perdele) se tragea nebuneste cu munitie de razboi, argumentandu-se ca „teroristii roiesc” si ataca de peste tot, informatii sustinute si difuzate in special prin intermediul Televiziunii de stat de diverse persoane. Senzatia unei lupte castigate impotriva regimului dictatorial condus de Nicolae Ceausescu avea sa dispara inca din prima zi, imediat dupa lasarea serii. Strigatul de la balconul CC al unui general, „Va ordon sa incetati imediat focul!”, avea sa fie inceputul unui macel inimaginabil. In zilele urmatoare, pe strazi si la ferestre, in locul degetelor ridicate in forma de „V” – semnul victoriei, s-a mai vazut doar focul de pe gura tevilor de mitraliera.

Martorii la evenimentele desfasurate in sediul CC-PCR isi reamintesc cum au actionat ca urmare a stirilor transmise la nivel centralizat, preponderent difuzate la postul Televiziunii de stat. „Teroristii” trebuiau anihilati pentru ca asa se solicitase de cei care preluasera puterea; in plus, exista si pericolul unor asa-zise interventii din partea unor state vecine. Militarii primeau ordine de la civili, ofiterii Departamentului Securitatii Statului si alte cadre ale Securitatii sosite pentru a-si „demonstra loialitatea fata de cauza revolutiei” erau sau nu in subordinea celor de la Armata, totul intr-un talmes-balmes de nedescris.

„S-a intentionat crearea unui inamic”

„Dupa ce am intrat in CC, am avut impresia ca am invins. Erau oameni la ferestre, se facea semnul victoriei, se striga „Am invins!”, se aruncau si se distrugeau tablourile cu Ceausescu. Odata cu lasarea serii, ne-am dat seama ca a fost o victorie efemera”, isi aminteste col. (r) Iordan Radulescu. Televiziunea Romana incepuse sa difuzeze stirile despre teroristi. Iordan Radulescu si alte persoane se constituisera in Comandamentul Revolutionarilor, fiind sprijiniti in demersurile lor de prof. Dumitru Mazilu. Col. Radulescu a relatat despre acele momente:
„La postul de Televiziune se faceau afirmatii ca in tara se petrec lucruri groaznice si teroristii trag peste tot. Ca ofiter care lucrasem in structuri importante ale Armatei, mi-am dat seama ca informatiile transmise la TV faceau parte dintr-un plan de dezinformare si intoxicare. Se faceau relatari despre apa otravita, sustragerea rezervelor de sange, atacarea unor unitati militare etc. Am banuit ca exista un plan de informatii. Totul semana izbitor de mult cu aplicatiile strategice executate cand lucram la Comandamentul Armatei a ll-a din Bucuresti. La marile aplicatii existau asa-numitele Planuri de difuzare a informatiilor. Se facea un fel de scenariu despre un posibil inamic, despre cum ar trebui intervenit, probabilele puncte de atac etc. Statul Major General al Armatei ar trebui sa mai detina documente care fac referire la astfel de planuri. Noi, revolutionarii, la CC, nu mai aveam inamic. Ceausescu fugise. Impresia mea este ca in acele zile ale lui decembrie 1989 s-a intentionat crearea unui inamic. Cu ani in urma, la armata noi faceam planuri similare, simulari asemanatoare, se creau situatii ipotetice de luare a unor masuri impotriva unor trupe care ne-ar fi atacat.”

Centrul de dezinformare

Televiziunea a fost centrul de unde se propagau informatiile false. Aceasta este opinia generala a celor care in zilele lui decembrie 1989 au desfasurat actiuni de lupta impotriva „teroristilor”.
„Mi-am dat seama ca e ceva putred, ca este vorba de o „lucrare” atunci cand ni se spunea ca vom fi atacati de teroristi. Prin televiziune s-a facut mult rau. Era un joc, acolo a fost centrul de dezinformare. Pe de-o parte, se facea apel la populatie sa vina (cu pieptul gol, ca nu aveau arme) sa apere institutia, iar acolo erau alti oameni care trageau in ei. Si nu a fost un caz singular: la Otopeni s-a intamplat la fel, au fost chemati acei tineri de la Campina, nu exista o comunicare eficienta si pasul urmator a fost un macel, au trimis pe lumea cealalta oameni nevinovati. Nu stiu daca ne-am confruntat cu teroristii, eu nu prea i-am vazut. Ni se spunea ca ne ataca teroristii. Si prima oara am auzit despre teroristii care trag din toate pozitiile si peste tot de la postul de televiziune. Ce putea sa se intample cand se faceau astfel de afirmatii centralizat, printr-o sursa credibila cum era Televiziunea? Sa nu uitam ca unitatile militare primisera ordinul de lupta partial cu indicativul „Radu cel Frumos” (cel de lupta totala avea atunci indicativul „Stefan cel Mare”). Unitatile militare isi pusesera in aplicare planurile de mobilizare, de aparare a frontierei si altele. A fost o increngatura formidabila!”.

Numai zvonuri groaznice

Despre atmosfera care domnea in cladirea si pe strazile din jurul CC-PCR ne-au relatat si alti martori ai evenimentelor. Acestia au afirmat ca actiunile lor au fost determinate de zvonurile si informatiile primite in acea perioada.
Ion Carjan se afla in cladirea CC-PCR alaturi de Nick Teodoreanu si alti revolutionari. „Informatiile care circulau pareau credibile. Pe moment nu cred ca oamenii s-au indoit in vreun fel de veridicitatea lor. Ce ar fi putut atunci, in momentele acelea, sa ni se para suspect? In jur se tragea, se auzeau numai impuscaturi. Ni se transmitea ca teroristii ataca tot ce pot: cladiri, unitati militare, spitale, scoli, fabrici. Se spunea clar la televiziune ca teroristii impusca oameni nevinovati pe strada. Se faceau apeluri disperate catre populatie etc.”, a afirmat Ion Carjan. La fel, Nick Teodoreanu isi aminteste despre evenimentele din primele zile de dupa 22 decembrie '89: „Era o situatie deosebita. Firesc, oamenilor le era teama de ce auzeau la televizor: apa otravita, zeci de mii de morti, unitati militare atacate de teroristi. Reactiile civililor si, poate, si ale soldatilor erau oarecum justificate. Vinovatii principali sunt cei care au propagat informatiile false si cei care au dat comanda de tragere. Este normal ca cineva sa raspunda pentru ceea ce s-a intamplat atunci. Familiile celor ucisi trebuie sa afle adevarul si este obligatia actualei echipe de procurori militari care au reluat ancheta in dosarele revolutiei sa faca dreptate”.