3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialPlângere penală pentru poluarea Dunării

Plângere penală pentru poluarea Dunării

Efectele provocate asupra fluviului de scufundarea barjei cu 946 tone de fosfat vor fi cercetate de procurorii de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

Asociaţia „3D” Dezvoltare Durabilă a Dunării, un ONG de mediu din Galaţi, a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cerând cercetarea accidentului naval de la Ghindăreşti şi pedepsirea vinovaţilor. În plângerea depusă la Parchetul ICCJ de Asociaţia „3D” Dezvoltare Durabilă a Dunării, se solicită să se verifice dacă la plecarea din Portul Ismail cei responsabili au asigurat, în conformitate cu normele de navigaţie, legătura corectă dintre cele opt barje şi convoi, dacă existau condiţii de navigabilitate şi dacă s-au respectat prevederile „Regulamentului de Navigaţie pe Dunăre”. Ată solicitare este verificarea dacă barja care circula sub pavilionul Republicii Moldova a sesizat căpităniile din zonă despre condiţiile nefavorabile de navigabilitate, dacă s-a monitorizat calitatea apei din fluviul Dunărea, imediat după impact, şi dacă s-a făcut o evaluare privind efectele asupra mediului, respectiv a apei şi solului de pe malurile Dunării. Preşedintele Asociaţiei „3D” este Dan Lilion Gogoncea, preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi.

Reamintim că, duminica trecută, o barjă încărcată cu aproape 960 tone de îngrăşăminte chimice s-a scufundat în Dunăre, în zona localităţii Ghindăreşti, după ce s-a izbit de o stâncă. Barja făcea parte din convoiul împingătorului „Orion” ce naviga sub pavilionul Republicii Moldova şi se afla în marş din Portul Ismail (Ucraina) spre Portul Backa Palanka, din Serbia.

Se caută responsabili
„În scopul protecţiei populaţiei, a apei, a faunei şi florei acvatice, a solului şi aerului, rugăm să dispuneţi efectuarea cercetărilor împotriva factorilor responsabili din Ministerul Transporturilor al României şi stabilirea cauzelor producerii evenimentului de navigaţie din 19 decembrie 2010, ca urmare a scufundării unei barje în care se afla cantitatea de 946 tone fosfat de amoniu”, se solicită în plângerea penală.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă