25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPionul Lujkov, îndepărtat. Şah la Vladimir Putin?

Pionul Lujkov, îndepărtat. Şah la Vladimir Putin?

Influentul primar al Moscovei, Iuri Lujkov, a fost demis de preşedintele Dmitri Medvedev, o măsură prin care acesta îşi arată puterea înaintea prezidenţialelor din 2012.

Decizia a intervenit după săptămâni de campanie contra primarului în media controlate de Kremlin. Medvedev a dat dovadă de o asprime neobişnuită în anunţarea acestei demiteri, el subliniind că Lujkov „a pierdut încrederea preşedintelui”. Considerat mai puţin puternic decât mentorul său, premierul Vladimir Putin, preşedintele a pus capăt unui conflict cu primarul, conflict care trena de câteva luni. Situaţia devenise deranjantă pentru preşedinte – Iuri Lujkov critica Kremlinul din ce în ce mai puţin voalat, lăsând să se înţeleagă că beneficiază de susţinerea tacită a lui Putin.

Nici un element concret nu a permis acceptarea ideii că Putin îl susţinea pe primarul Moscovei contra Kremlinului, dar absenţa unei reacţii oficiale a administraţiei prezidenţiale faţă de atacurile lui Lujkov a sus­citat numeroase semne de în­trebare privind o  reală putere a preşedintelui Medvedev în structura bicefală pe care o formează cu Putin în fruntea Rusiei. Demiterea lui Lujkov a fost făcută de acord cu premierul? Analistul Alexei Makarkin arată că „demiterea a fost decisă în doi. Luarea unei astfel de decizii de unul singur ar fi fost împotriva regulilor jocului. Faptul că Rusia Unită, par­tidul ultra-majoritar al premierului Putin, a anunţat că se află în căutarea unui candidat la primăria Moscovei, este o confirmare că decizia s-a luat de acord cu premierul”. De altfel, o sursă oficială de la Kremlin declara sub acoperirea anonimatului că „preşedintele l-a informat pe premier de decizie înainte de a semna decretul”. Lujkov a demisionat în aceeaşi zi din Rusia Unită, unde era vicepreşedinte. În plină campanie media contra sa, considerată a fi orchestrată de Krem­lin, Lujkov obţinuse susţinerea necondiţionată a secţiei moscovite a Rusiei Unite.

Înaintea apropiatelor alegeri legislative şi prezidenţiale, Krem­linul doreşte să se debaraseze de liderii aleşi care beneficiază de o susţinere populară. În plus, Medvedev a dorit să marcheze puncte, înlăturându-l pe Lujkov, un greu în partidul lui Putin, totul relevând o reglare politică de conturi la vârful puterii ruse. Lujkov era considerat un „rege” la Moscova, după 18 ani de „domnie”, transformând capitala într-o vitrină a capitalismului „a la russe”, dinamică şi luxoasă, instaurând un sistem opac, unde banii se amestecau cu puterea. Soţia sa, Elena Baturina, a devenit cea mai bogată femeie din Rusia (2,9 miliarde de dolari), ea dominând un imperiu imobiliar în Moscova. Baturina mai deţine un conac în Austria, apartamente în Spania şi în Marea Britanie. Opozantul liberal Boris Nemţov, autorul unui raport privind afacerile familiei Lujkov-Baturina, preciza că în sistemul lui Lujkov corupţia a penetrat la toate nivelurile puterii, fiecare clan acaparând un sector, impunând mita. „Moscova este oraşul cel mai corupt din lume”.

Lujkov era însă unul din oamenii puternici în Rusia Unită, care scotea la vot moscoviţii, iar actualul locatar de la Kremlin, care doreşte încă un mandat în 2012, ştie că Moscova trebuie recucerită. Analiştii arată că de cel puţin un an, acest duo Medvedev-Putin se îndreaptă spre un duel. Putin nu a încetat nici o clipă să exercite puterea în Rusia, majoritatea populaţiei  fiind conştientă de această realitate. Putin ocupă toată scena, politică, socială, căutând să se impună ca un susţinător al ecologiei. Medvedev s-a arătat ofensiv pe „felia” economică şi a criticat chiar premierul pentru starea Rusiei. Nu este încă vorba de un război politic deschis între cei doi, dar apropierea alegerilor prezidenţiale schimbă datele.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă